Portofel cu acte și bani, găsit de taxatoare într-un autobuz TPL

Permisul de conducere al lui Mihai Vlad Văcărița

Un tânăr din zona Fălticeniului a pierdut miercuri un portofel cu bani – lire, euro și lei, dar și cu acte absolut necesare, oriunde ar merge – buletinul și permisul de conducere, într-unul din autobuzele TPL, care efectuează transportul public de călători în municipiul Suceava.„Taxatoarea care l-a găsit a venit și l-a predat în bază, așa cum se procedează cu toate obiectele sau actele care sunt uitate ori pierdute de călători în mijloacele noastre de transport. Cel care a pierdut acest portofel cu bani și acte este așteptat la sediul nostru pentru a-l recupera”, a spus directorul TPL, Darie Romaniuc.Buletinul și permisul de conducere sunt eliberate pe numele lui Mihai Vlad Văcărița, cu domiciliu în satul Râșca, comuna Râșca.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)