Portarul Carlos, un ambasador al manelei

Conform „Dicționarului Explicativ al Limbii române”, maneaua este un „cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată”.
Mă rog, dacă prezența dragostei și duioșiei este discutabilă, tărăgănarea ei este sigură, putând fi constatată de orice ureche, de la o distanță de o poștă.
Și tot sigur este că-n România clipei de față, maneaua își savurează gloria, ca pe un cocteil amețitor, sorbit din vârful paiului, cu buzele făcute căuș.
Maneaua, pentru noi, e-un mod de a privi viața, și mulți dintre cei care, oficial, strâmbă din nas, se delectează pe la chefuri particulare cu un consum abuziv de manele, ce poate produce dependență și poate dăuna grav sănătății, ca orice exces.
Sunt de părere că maneliștii țării ar trebui să-i fie recunoscători portarului stelist Carlos. Maneliștii țării ar trebui să-l încurajeze și să-i ia apărarea portughezului în fața răzbunătorului Gigi Becali, el însuși un dependent notoriu, drogat cu supradoze peste supradoze de manele.
După cum se știe, Becali îl spurcă pe portar după cum îi vine la gură, gonindu-l de la echipă, cu o lipsă de manieră care-i trădează ascendența de grobian.
Să-i spună maneliștii lui Becali, cel spurcat bucal:
– Dom’ Becali, dacă nu-l lași în pace pe portughez, dacă nu-ți iei labele de pe el, nu-ți mai cântăm nici matale, pe la petreceri, să fie clar. Poartă-te mai creștinește cu portughezul, ce Dumnezeu! o să ne rogi în genunchi să-ți cântăm, lu’ matale și lu’ Meme, da’ noi nu și nu!
Și asta pentru că portarul cu aspect de zurliu cu acte va fi, nu peste mult timp, un ambasador al manelei. Acuși se va-nturna în Portocalia lui însorită, și-acolo, departe, va-mprăștia în văzduh stropii sonori ai acestui „cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată”, cum zice, cu mai mult sau mai puțin adevăr, Dicționarul Explicativ al Limbii Române.
Maneaua îi datorează enorm portarului Carlos.