Spuneam săptămâna trecută că sistemul de vot adoptat acum e mai bun decât cel pe liste pentru că face mai ușor controlul parlamentarilor de către cei care i-au ales. Dincolo de problemele legate de trasarea colegiilor și modul de distribuție al scaunelor parlamentare, am făcut totuși marele pas: un parlamentar (și doar unul, pentru fiecare cameră) va reprezenta un teritoriu anume delimitat. Nu insist aici asupra meritelor acestui sistem, am făcut-o altădată. Trebuie însă să fim conștienți că orice sistem legal poate fi abuzat în practică. Și cred că vom experimenta și noi problema pe care americanii o denumesc foarte plastic „pork-barrel”. Termenul este pe cât de des utilizat în engleza americană, pe atât de greu de tradus. Luat direct, ar însemna un butoi unde oamenii de acum două secole țineau carnea de porc sărată, pentru a fi consumată de-a lungul anului.
În politica americană se folosește pentru a desemna practica prin care membrii Congresului își atrag fonduri de la guvern pentru circumscripția lor, de obicei condiționându-și votul pe alte proiecte de legi importante.
Cu alte cuvinte, senatorul X îi spune Președintelui că votează bugetul dacă se vor introduce acolo fonduri pentru un pod, un stadion, o șosea sau alte asemenea în colegiul unde el a fost votat. La prima vedere nu sună foarte rău, dar în practică „pork-barrel” a devenit o adevărată plagă a politicii americane. Congresmanii cei mai influenți atrag fonduri multe, distribuția banilor pierde elementul rațional bazat pe nevoi, astfel încât apar fel de fel de cheltuieli aberante, cu unic scop de a duce bani de la Washington în diverse locuri. Un pod în Alaska care urma să coste 390 milioane $ doar pentru a lega de continent o insulă cu 50 de oameni e un exemplu recent celebru.
După unii, termenul ”pork barrel” se referă și la o practică de pe vremea sclaviei negrilor, unde stăpânul dădea un butoi cu carne sclavilor săi, iar aceștia să băteau între ei pentru hălcile dinăuntru. Metafora este foarte reușită pentru a explica lupta modernă pentru hălci cât mai mari din buget.
Problema devine importantă pentru România din moment ce legăm parlamentarii de un anumit teritoriu. Astfel, vor avea interes să atragă bani de la buget acolo, pentru a spune oamenilor: v-am făcut podul, v-am făcut școala. Într-un sens direct, chiar vor avea dreptate, ei au adus banii de la buget acolo. Pe plan general însă, noi toți contribuabilii plătim pentru ca un deputat să fie ales și pentru proiecte care sunt evaluate în scop politic, nu pentru că ar fi neapărat nevoie de ele în teritoriu.
Cum probabil vom avea și pe viitor guverne slabe, cu susținere limitată în parlament, practica ”porcilor sărați” va prolifera și la noi. Deja sunt semne, chiar înainte de alegeri. Un ziar central scria acum câteva zile cum miniștrii și-au alocat bani de la buget exact în circumscripțiile unde vor candida. Deja au apărut scrisori electorale de la candidați parlamentari care promit proiecte concrete, de gen școală, parc, etc. Doar că un parlamentar nu poate face așa ceva decât dacă va șantaja guvernul pe diverse proiecte de legi. De acord, parlamentarul trebuie să arate ceva alegătorilor, politica se face pe proiecte și rezultate. Doar că este un echilibru greu de ținut între proiecte adevărate, cu adevărat necesare, și simple cheltuieli electorale, adică bani aruncați pe fereastră. Americanii au făcut mai multe legi pentru a limita cheltuielile aberante de tip ”pork barrel”, au și ONG-uri care urmăresc atent cheltuielile și fac scandal când bănuiesc așa ceva, presa face și ea scandal pentru proiecte ca ”podul spre nicăieri” din Alaska (proiectul a fost anulat în urma scandalurilor). Mă tem că noi începem cu practica proastă și până vom dezvolta mecanisme pentru ținerea sub control va mai dura și ne va costa la buzunare.
