„Este sigur o atitudine de superpopulism cum nu am mai văzut de mult în Parlament”. Așa a comentat premierul Călin Popescu Tăriceanu votul din Parlament, care crește salariile profesorilor cu 50%. Asta după ce săptămâna trecută, guvernul prezidat tot de el a adoptat un val de creșteri a subvențiilor și beneficiilor sociale, a propus plata salariilor pentru preoți la nivelul profesorilor (se vor mări și lefurilor lor acum?) și a devansat plata despăgubirilor dubioase acordate celor care și-au lăsat banii să băltească la CEC în perioadă de hiperinflație. Domnul Tăriceanu a făcut, nu e limpede dacă voluntar sau nu, o diferențiere subtilă: legea votată de Parlament reprezintă superpopulism. De ce nu s-a mulțumit să spună doar ”populism”? Să înțelegem că avalanșa de cadouri date de guvern sunt doar populisme, dar Parlamentul a întrecut orice măsură, a ajuns la… superpopulism. Care o fi diferența? Nu îmi dau seama. Sunt măsuri la fel de iresponsabile fiscal. Nu se știe cum va resimți economia românească criza economică mondială, dar guvernul și parlamentul se află în plină cursă socialistă pentru devalizat bugetul înainte de alegeri.
O sclipire vagă de responsabilitate l-a lovit pe premier când a criticat legea votată în unanimitate de Parlament. Că PD-L intră și el în cursa populiștilor e foarte trist. Că ministrul Educației spune că nu are bani, dar votează mărirea devine de-a dreptul comic. Dar supărarea manifestată de șeful guvernului e inutilă în context. Trebuia să știe că odată deschise zăgazurile, gloata celor care cumpără favoruri electorale pe banii altora (ai noștri) va da iama. E foarte ușor să cheltui bani care nu îți aparțin. Iar șeful guvernului trebuia să știe că după primul compromis făcut, vor urma noi și noi cereri.
În 2007, PSD a propus o creștere accelerată a pensiilor, mult peste creșterea economică și peste ce putea să suporte bugetul de pensii. Ministerul de Finanțe a respins proiectul de lege, justificând că nu sunt bani, că e mai normală o creștere graduală a pensiilor, care era deja programată. Funcționarii din minister care au scris acea notă manifestau o gândire logică și nepopulistă. Ce a făcut Călin Popescu Tăriceanu? A bătut palma cu PSD și a produs o lege perfect populistă. Șocul cel mare pe sistemul de pensii era încă de atunci programat în 2009, așa că urmează încă să ne lovească. De altfel, ce poate fi mai populist decât să promiți sume masive din bugetul gestionat de guvernul viitor? Am scris atunci despre această măsură, așa că nu insist. Efectele negative preconizate se văd: inflație, deficit bugetar. Dacă totuși criza economică externă ne va lovi, calculele superoptimiste ale guvernului ne vor găsi cu buzunarele goale și cu banii pe anul viitor deja cheltuiți.
Cert este că atunci, în 2007, Călin Popescu Tăriceanu a cedat. Normal că cei din PSD au înțeles cum merg lucrurile: ei votează aruncatul cu bani în populație, fără nici un fel de grijă față de resurse și efecte, populația zice ”săru-mîna, boierule!”, PNL și viitorul guvern plătesc oalele sparte (de fapt, o vom face noi toți în curând, sper că vom învăța odată că bugetul nu e cornul abundenței, la un moment dat se termină).
Conceptul de ”superpopulism” inventat acum de Tăriceanu emană o ipocrizie înduioșătoare. A crezut că poate să țină populismul sub control după ce i-a deschis larg porțile. Nu poate.
