Populația va obține sume mai mari la creditele ipotecare, după ce BNR a relaxat condițiile



Populația va putea obține sume mai mari la creditele ipotecare, prin creșterea gradului de îndatorare acceptat de bănci, după ce Consiliul de Administrație al BNR a decis, joi, să elimine din regulamentul de creditare obligativitatea aplicării testului de stres pentru acest tip de împrumuturi. Consiliul de Administrație al BNR a acceptat să elimine obligația de a aplica teste de stres pentru clienții care solicită credite ipotecare și imobiliare cu garanții ipotecare, dar a menținut prevederea privind acceptarea veniturilor în funcție de cele declarate anul anterior în fișa fiscală, cu o marjă de 20%.
Totodată, banca centrală a stabilit ca în noile norme interne băncile să prevadă un avans minim plătit de client la creditele ipotecare și imobiliare, care vor fi luate în calcul la stabilirea gradelor de îndatorare propuse de instituțiile de credit.
Noile norme vor intra în vigoare din momentul aprobării lor de către organele statutare ale fiecărei bănci, dar vor fi ulterior avizate de BNR, care poate solicita anumite modificări, în funcție de profilul de risc al băncii.
Potrivit regulamentului BNR actual, intrat în vigoare în luna octombrie, fundamentarea nivelurilor maxime admise pentru gradul total de îndatorare se face diferențiat pe categorii de clientelă, pe destinația creditului (credit de consum sau ipotecar), pe tipul creditului (defalcat în funcție de moneda de exprimare, sau de indexare), de tipul de dobândă, respectiv fixă sau variabilă și comportamentul clientului în legătură cu onorarea serviciului datoriei determinat de calitatea garanției.
La determinarea gradului de îndatorare sunt luate în considerare, prin teste de stresare, riscul valutar, riscul de rată a dobânzii, precum și posibilitatea de majorare a costului creditului provenind din comisioane și alte cheltuieli din administrare prevăzute în contract.
Astfel, gradul de îndatorare a coborât cu 5 – 10 puncte procentuale, pe diferite categorii de credite, de la 60 – 70% din venituri, cât reprezenta înainte de luna octombrie.
Modificarea regulamentului va permite astfel băncilor să revină la grade mai mari de îndatorare, care, însă, nu vor depăși 70% din veniturile nete lunare ale familiei clientului.
Reprezentanții BNR și Consiliul de Administrație al Asociației Române a Băncilor (ARB) s-au întâlnit, la finele săptămânii trecute, pentru a discuta propunerile de modificare a regulamentului privind creditarea populației, după ce bancherii au transmis o serie de solicitări, la finele anului trecut.
Creditul neguvernamental a crescut în noiembrie cu 1,1% față de luna precedentă, în contextul în care împrumuturile în lei s-au diminuat cu 0,4% (-0,7% în termeni reali), iar cele în valută, exprimate în lei, s-au majorat cu 2,3%. Exprimat în euro, creditul în valută a scăzut însă cu 0,9%, astfel că avansul pe total a fost determinat doar de aprecierea monedei europene.
Pe segmentul gospodăriilor, creditul în lei s-a redus cu 0,2% față de octombrie, iar creditul în valută exprimat în euro a coborât cu aproximativ 1%. Soldul finanțărilor în lei pentru firme s-a diminuat cu 0,6% în noiembrie, iar împrumuturile în valută au coborât cu 0,9%, exprimate în euro.
Analiștii estimează o scădere a soldului creditului și în luna decembrie.