Populația Terrei a depășit, ieri, pragul istoric de 7 miliarde de locuitori, potrivit estimărilor ONU, care a profitat de această ocazie pentru a sublinia inegalitățile tot mai mari de pe Planetă și necesitatea unei împărțiri judicioase a avuțiilor, pentru a rezolva această problemă.
Pragul de 6 miliarde de locuitori a fost atins în 1999, informează AFP. ONU l-a ales atunci pe Adnan Nevic, un bebeluș născut la Sarajevo, ca fiind locuitorul cu numărul 6.000.000.000 de pe planeta noastră. De această dată, ONU a evitat să desemneze un „câștigător” în avans, iar mai multe țări vor anunța că fericitul ales s-a născut pe teritoriile lor.
Pentru secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care va marca acest eveniment printr-o conferință de presă, momentul în care omenirea ajunge la 7 miliarde de locuitori nu trebuie tratat cu lejeritate.
„Nu este doar o chestiune care ține de cifre. Este vorba de istoria umanității”, a declarat el, săptămâna trecută, în timp ce vizita o școală newyorkeză.
„Șapte miliarde de persoane au nevoie de hrană. De energie. De oferte interesante în domeniul locurilor de muncă și al educației. De drepturi și de libertate. Libertatea de expresie. Libertatea de a putea să-ți crești copiii în pace și siguranță. Tot ceea ce fiecare își dorește pentru sine, înmulțit de 7 miliarde de ori”, a adăugat Ban Ki-moon.
Acesta este mesajul pe care secretarul general al ONU îl va transmite cu ocazia summitului G20 de săptămâna viitoare de la Cannes: în fața unei populații care continuă să crească în contextul crizei economice mondiale, conducătorii lumii trebuie să se aștepte la mai multe revolte.
Organizația United Nations Population Fund (UNFPA), care a publicat vineri cel mai recent raport al ei, consideră că populația Terrei va continua să crească pentru a ajunge la 9,3 miliarde de locuitori în anul 2050 și la peste 10 miliarde de locuitori până la sfârșitul acestui secol.
Potrivit ONU, până în anul 2025, India va deveni țara cu cea mai mare populație din lume, devansând China, urmând să atingă în acel an pragul de 1,5 miliarde de locuitori.
În acel raport, experții avertizează asupra provocărilor cu care se confruntă omenirea. Pentru țările cele mai sărace, guvernele se vor confrunta cu dificultatea de a oferi locuri de muncă „armatei” de tineri care vor deveni activi pe piața forței de muncă, fără a mai lua în calcul încălzirea globală, seceta și dezvoltarea necontrolată a megalopolisurilor.
Japonia, ca și alte state bogate, va trebui să facă față procesului de îmbătrânire a populației. În Europa de nord, numărul persoanelor în vârstă de 60 de ani nu a încetat să crească în ultimii 20 de ani, iar populația din aceste țări are o speranță de viață de 80 de ani, comparativ cu speranța de viață de 54 de ani din țările Africii subsahariene.
Numărul persoanelor în vârstă de peste 60 de ani, care era de 384 de milioane în 1980, a ajuns astăzi la 893 de milioane și va fi de 2,4 miliarde în anul 2050, potrivit UNFPA.
„Aici este vorba de un succes mondial, dar îmbătrânirea populației aduce cu sine noi provocări pentru societate, care au legătură cu creșterea economică, cu îngrijirile medicale și cu asigurarea securității persoanelor în vârstă”, subliniează ONU.
În regiunile cel mai dezvoltate, un locuitor din patru are în prezent o vârstă de peste 60 de ani. Până în 2050, această proporție va crește la unu din trei (33,3%).
UNFPA a semnalat faptul că numărul persoanelor care trăiesc cu mai puțin de 1,25 de dolari pe zi a scăzut, trecând de la 1,8 miliarde în 1990 la 1,4 miliarde în 2005. Și procentul persoanelor care suferă din cauza foametei a scăzut după 1990, însă, în cifre absolute, numărul lor a crescut de la 815 milioane în 1990 la 925 milioane în 2011.
Inegalitățile sociale continuă să crească. În 1960, oamenii bogați care reprezintă 20% din totalul populației modiale dețineau 70% din totalul veniturilor. În 2005, ei aveau 77% din avuțiile mondiale.
În opinia secretarului general al ONU, bebelușul cu numărul 7.000.000.000, indiferent de țara lui natală, „se va naște într-o lume a contradicțiilor: o abundență de hrană, dar în continuare, în zilele noastre, un miliard de oameni merg seara la culcare cu foamea în stomac”, a declarat Ban Ki-moon într-un interviu acordat revistei Time.
În schimb, Biroul american pentru recensământul populației, estimează că pragul istoric de 7 miliarde de locuitori va fi atins abia pe 12 martie 2012.