Bilanțul natural din județul Suceava a înregistrat o valoare negativă record în luna februarie a acestui an. Conform analizelor Direcției Județene de Statistică Suceava, în februarie, în județ s-au înregistrat 529 de nașteri și 728 de decese, bilanțul negativ fiind de 199 de persoane. Analizând situația începând cu 2009, rezultă că aceasta a fost luna în care decalajul negativ a fost de departe cel mai mare.
Situația statistică arată că bilanțul natural negativ este o constantă începând cu luna noiembrie a anului trecut, treptat acesta mărindu-se și ajungând până la minusul de 199 de persoane din februarie. Cu alte cuvinte, se poate vorbi de o constantă în ceea ce privește acest decalaj care în timp poate duce la o reducere semnificativă a populației.
Statisticile mai arată cât de mult s-au schimbat lucrurile în ultimii ani în județ din punctul de vedere al natalității și mortalității.
În anul 2000, de exemplu, în Suceava se înregistra un spor natural de 3,2 persoane la mia de locuitori. În 2008, bilanțul natural continuă să fie pozitiv, fiind de 1,1 persoane la mia de locuitori.