Populația României va dispărea până în jurul anului 3200, cea din Hong Kong nu va apuca anul 2.800, iar populațiile din Germania, Spania, Italia și Rusia nu vor vedea nici ele următorul mileniu, dacă se menține trendul descendent al ratei natalității în lume, conform The Economist.
Potrivit unui material publicat în The Economist, multe femei din zonele prospere ale Asiei au intrat în „greva căsătoriilor”, preferând să rămână singure toată viața, decât să se mărite.
Acesta este unul dintre motivele pentru care ratele natalității în Asia au scăzut, fenomenul extinzându-se însă și în alte 83 de țări și teritorii din restul lumii.
Astfel, femeile nu vor avea suficiente fiice care să le înlocuiască, împiedicând creșterea ratelor natalității. De exemplu, în Hong Kong, 1.000 de femei dau naștere la numai 547 de fete, potrivit datelor din zilele noastre. Dacă situația nu s-ar schimba, aceste 547 de fiice vor fi urmate, la rândul lor, de numai 299 de fete, și așa mai departe.
La această rată a natalității, în 25 de generații, populația feminină a Hong-Kong-ului se va micșora de la 3,75 de milioane la una. Având în vedere că vârsta medie a mamelor care nasc în Hong Kong este de 31,4 ani, este de așteptat ca ultima femeie să se nască în anul 2798.
Mergând pe aceeași logică, Japonia, Germania, Rusia, Italia și Spania nu vor vedea următorul mileniu. De asemenea, China, cu o istorie de cel puțin 3.700 de ani, mai are doar 1.500 de ani, dacă trendul prezent se menține. The Economis ia în calcul rata natalității estimatăm de ONU pentru perioada 2010 – 2015.
Totodată, populația din România va dispărea în jurul anului 3200, cea din Portugalia în anul 3000, iar cea din Bosnia și Herțegovina în 2.700. În cazul Canadei, estimările indică anii 4400-4500, iar în cel al Braziliei anul 5000.