Zvonurile cu crimele de la Fălticeni, cu fetițele omorâte cu sânge rece, cu fălticenenii care, de frică, nu mai ies seara, după orele 20.00, din case, și cu polițiștii care mușamalizează uciderea a două minore, auzite de o parte a presei și publicate, ieri, într-un cotidian local, au fost dezmințite de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției, inspectorul principal Alin Botezatu, a declarat că nu este nimic real legat de comiterea unor astfel de fapte. „Poliția municipiului Fălticeni nu a fost sesizată despre săvârșirea acestor infracțiuni. Nu există nici un temei pentru ca fălticenenii să-și facă griji. Din păcate, articolul cu pricina este menit să creeze panică în rândul populației din Fălticeni și să lovească în imaginea autorităților de aici”, a precizat Botezatu.



