Popularitate în cădere liberă



Președintele francez Nicolas Sarkozy, care s-a căsătorit recent cu fostul manechin Carla Bruni, nu are o relație la fel de fericită cu electoratul francez, nemulțumit de modul în care șeful statului a gestionat economia și majorarea prețurilor, potrivit unui sondaj de opinie, citat de Reuters.
Rata popularității președintelui Franței, Nicolas Sarkozy, a scăzut la 41 de procente. „Este o scădere de proporții rare”, a apreciat institutul de sondare a opiniei publice LH2, în cadrul unui comentariu referitor la studiu.
Sondajul a fost publicat la doar două zile după ce Sarkozy s-a căsătorit cu iubita sa, supermodelul Carla Bruni, cu care avea o relație de trei luni.
„Poporul francez și Sarkozy… divorțează”, titra ieri cotidianul de stânga Liberation pe prima pagină, comentând sondajul efectuat la 1 și 2 februarie, pe un eșantion de 1.300 de persoane.
Demnitate prejudiciată.
Potrivit Reuters, LH2 a precizat că idila foarte mediatizată dintre Sarkozy și Bruni a fost percepută negativ de către electoratul francez care consideră că viața sa privată, marcată de celebritate, a prejudiciat demnitatea funcției sale.
„Este vulgar, nepoliticos și nu se află în ipostaza corectă pentru un președinte al Republicii”, a declarat un simpatizant al stângii în cadrul sondajului. Un elector de dreapta a afirmat: „Este perceput ca o vedetă pop, acest lucru nefiind deloc ceea ce presupune funcția sa”.
Studiul arată că 76 la sută dintre francezi au dezaprobat modul în care a fost expusă viața privată a președintelui.
Sondajul de ieri a intervenit la o lună după ce un alt studiu arăta că rata încrederii în Sarkozy scăzuse cu opt puncte în ianuarie, la 41 la sută, cea mai scăzută cotă de popularitate de la ocuparea postului de președinte, în iulie 2007, când se bucura de susținerea a 65 la sută din populație.