După paradă și deschiderea oficială a Festivalului Național al Păstrăvului de la Ciocănești, duminică, turiștii prezenți au putut asista la lansarea de puiet de păstrăv în apele Bistriței Aurii, puiet pus la dispoziție gratuit de șeful DSVSA Suceava, dr. Petrea Dulgheru, prin păstrăvăria „Păstrăvul Auriu” .
Tot duminică, doctorul Petrea Dulgheru a populat cu păstrăv, împreună cu membrii Clubului Eco – Dorna, Bistrița Aurie la izvoare.
Dacă o parte din traseu, de la Ciocănești până la confluența pâraielor Bistricioara cu Putreda, unde se formează Bistrița Aurie, a fost parcurs cu mașina, de la Putreda până la cascadele de pe Bistricioara, peste trei kilometri, păstrăvul a fost transportat în găleți, cu popasuri dese pentru oxigenarea apei. Alături de membrii clubului Eco- Dorna, la transportul găleților cu păstrăv au participat și câțiva șefi ai instituțiilor județene.
„Este un moment unic pentru Bistricioara, pentru că a venit un grup de prieteni de-ai acesteia să-i ofere păstrăv fântânel. Sper să mai facă și alții gestul acesta, chiar dacă noi îl vom mai repeta. Am adus păstrăv, reproducători, care va urca spre izvoare, aproximativ 14 kilometri. Suntem o echipă de inimoși, care am venit pe banii noștri, cu mașinile noastre, pentru că vrem să ocrotim apele Bistriței. Păstrăvul este adus din Păstrăvăria «Păstrăvul Auriu», este păstrăv fântânel, aici nu se poate popula cu păstrăv curcubeu, care este un păstrăv sălbatic, care atacă totul. Păstrăvul fântânel, în compania păstrăvului curcubeu, pierde. De aceea pe râul Bistrița putem da numai păstrăv fântânel sau indigen, care peste două luni va depune icrele și în următorii ani putem avea păstrăv spre izvoarele Bistriței”, ne-a spus doctorul Petrea Dulgheru.