Secretarul executiv al organizației județene a PSD, Corneliu Popovici, critică modul în care parlamentarii și-au majorat pensiile printr-o hotărâre a Birourilor Permanente luată „în mare taină”.
„Pensia unui parlamentar se calcula după legi speciale. Este nedrept, inuman și imoral ca aceasta să se facă în taină, în spatele ușilor închise tocmai acum, când mai sunt două luni de mandat, ca și cum această hotărâre ar fi un fapt josnic și scandalos. Nimeni nu este mai presus de lege. Cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări”, a spus Popovici, care candidează pentru un mandat de senator în colegiul Rădăuți.
El consideră că România ar trebui să aibă un sistem unitar de pensii și o singură lege de salarizare a bugetarilor. „Pensii egale la muncă și meserii egale, bazate pe vechimea și însemnătatea socială a muncii, guvernate de aceleași principii”, a subliniat secretarul executiv al PSD Suceava.
Majorarea pensiilor parlamentarilor, „inginerie cinică” la final de mandat
Popovici crede că ar trebui organizat un referendum pentru a putea limpezi problema sistemului de pensii în România.
„Cred că se impune o abordare lucidă și transpartinică, pentru a nu se ajunge în astfel de situații prin legi și acte unilaterale. Nici entuziasmul unui mandat care se sfârșește în termen legal, nici spaima că nu vor mai ajunge în noua legislatură în Parlament nu justifică acest afront dureros adus milioanelor de pensionari români care supraviețuiesc cu o pensie mai mică de 5-6 ori decât „minima” majorare după această, să-i spunem cu tandrețe, inginerie cinică de sfârșit de mandat”, a spus Popovici.
El a adăugat că nu vrea să facă parte dintr-un Parlament care votează legi speciale pentru nevoi speciale, pentru oameni mai speciali ca alții, ci vrea să ajungă într-un Parlament unde indemnizațiile să fie oneste, la vedere, într-un cadru strict legal, în spiritul Constituției.
„Eu vreau altfel de politicieni și altfel de Parlament, care să redevină o instituție sacră a democrației și nu pe ultimul loc în topul încrederii notorietății populației. Asta dacă noi mai dorim să ne salvăm ca neam”, a încheiat Popovici.





