Solicitare

Popovici cere demisia lui Carcalete pe motiv că „a implicat școala în campanie”

Corneliu Popovici: „PD-L va avea o mare surpriză atunci când voturile vor fi numărate”
Corneliu Popovici: „PD-L va avea o mare surpriză atunci când voturile vor fi numărate”

Candidatul PSD la Senat în colegiul Rădăuți, Corneliu Popovici, cere demisia șefului Inspectoratului Școlar Județean, democrat-liberalul Petru Carcalete, contracandidatul său direct la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, pe motiv că „a implicat școala în campania electorală”. Corneliu Popovici a declarat că Petru Carcalete „obligă directorii de școli” să-i facă atât lui, cât și PD-L-ului, campanie electorală, exemplificând cu comuna Vicovu de Jos, unde directorul „a montat un cort portocaliu chiar lângă gardul școlii și a folosit copiii la distribuirea de materiale electorale ale PD-L”.
Popovici a amintit de faptul că Petru Carcalete, în calitate de șef al Inspectoratului Școlar, a emis un ordin în perioada alegerilor locale din vară prin care cerea ca în școli să nu se facă politică, arătând că acum, când candidează el, nu a mai făcut același lucru.
„Iată că acum, când candidează el, nu a mai dat nici un ordin și încearcă să implice tot ce înseamnă unități de învățământ pentru a-i face campanie lui și PD-L-ului. Sucevenii nu au nevoie de o asemenea persoană care îi pune pe alții să facă treabă. Cum poate o persoană care dorește să ajungă om politic să lucreze cu jumătăți de măsură? Politica în România nu are nevoie de jumătăți de măsură, ci de oameni adevărați. E bătaie de joc ceea ce face”, a declarat candidatul PSD. Popovici a mai arătat că Petru Carcalete își arogă „pe nedrept” aducerea microbuzelor școlare în județ, aducând aminte că fostul ministru al educației, Cristian Adomniței, l-a criticat pentru că nu s-a implicat ca toate școlile să fie dotate cu mijloace de transport pentru elevi.
„Îi solicit lui Petru Carcalete să iasă de sub bundița lui Flutur” Popovici îi solicită lui Carcalete „să iasă de sub bundița lui Flutur” și să vină la o confruntare în fața electoratului „pe proiecte, măsuri și nu numai pe segmentul învățământ, pe care nici pe acesta nu-l stăpânește cu adevărat, și acolo lucrând cu jumătăți de măsură”.
El consideră că PD-L va avea „o mare surpriză” la alegerile din 30 noiembrie.
„PD-L va avea o mare surpriză atunci când voturile vor fi numărate, pentru că prin politica lipsită de conținut pe care au dus-o în ultimul mandat și în lunile de administrație județeană, politică bazată doar pe festivisme, a făcut ca oamenii să vină masiv spre PSD, văzând în PSD o ultimă speranță”, a mai spus Popovici.

Recomandări

Sindicaliștii din învățământul sucevean cer directorilor de școli și inspectorilor să fie „de partea corectă a baricadei” și să le susțină protestele

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4

Grigore Bocanci pleacă de la conducerea Inspectoratului Școlar, Ciprian Anton, vehiculat ca posibil inspector general

Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu, cere demisia persoanelor responsabile pentru blocajul creat în relația României cu SUA