Poporul convalescent al lui Boc

Optimismul de titirez și sfârlează al premierului Boc m-a scos din ceață. Miniștri, finanțiști, analiști și simpli dătători cu părerea, într-o sinistră întretăiere de contradicții și nonsensuri, reușiseră performanța unică de a ne zăpăci pe toți. Că suntem în criză, că nu suntem în criză, că se măresc pensiile prin micșorare sau se micșorează prin mărire, că economia a luat viteză stând nemișcată sau stă pe loc, dar înlăuntrul ei, ca într-un stomac uruie și bolborosesc gazele de eșapament ale unei chimii pline de viață. E dezastru, zic unii. Am ieșit din dezastru, schelălăie alții. E bine rău în România, e rău de bine și tot așa.
Ei bine, ieri, cu magnifica sa elocință, premierul Boc ne-a lămurit. Poporul român a fost internat în spital în 2009. În anul în care am intrat, în 2010 carevasăzică, externat din motive de însănătoșire, poporul este în convalescență.
Acum o mică nelămurire tot rămâne. În ce fel de spital am fost noi internați? La boli nervoase, adică într-un fel de balamuc, în secțiile speciale de reanimare, anemiați de criză, la boli contagioase, pentru râie sau gripă porcină?
Astea sunt însă fleacuri. Important e că am ieșit. Biletul de externare e iscălit chiar de Boc, premier care a înfruntat, la rându-i, manifestări ciudate ale bolii – de la prim-ministru plin la prim-ministru demis, de la șef al executivului întreg până la șef al executivului pe jumătate. Pe toate le-a trecut premierul, rămânând neclătinat din scaunul Palatului Victoria. Cine s-ar fi așteptat la o asemenea imunitate la microbi și rele de la un tip care s-a prăvălit mototol, cât e el de cuprinzător pe lung și pe lat, în direct, într-o emisiune de televiziune? Până și lui Andrei Gheorghe, pe atunci realizator de televiziune, azi promovat purtător de vorbe la Finanțe (din acest motiv oare?) îi înghețase sângele în instalație. Ei bine, Bocul acela fragil s-a dovedit, cu propteaua băsesciană în spate, tare și durabil. El zice azi că am scăpat de boală. De boală cum s-o numi ea – criză, holeră, isterie colectivă. Gata. Suntem în convalescență. Convalescența nu mai e boală. E un fel de postboală, în care ți-a mai rămas o jumătate de junghi, o rămășiță de arsură la pipotă, o crampă nelămurită. Dar nu mai murim. Victorie!
Mă uit, optimist și relansat sufletește de Boc, prin preajmă. Bătrâni posomorâți, căutându-și prin fundul buzunarului ultima lețcaie pentru o jumătate de pastilă, azi scumpită, ieri gratuită. Șomeri ursuzi, gata să urle lozinci nepoliticoase în piața în care se uită, prin ferestre largi, guvernanții, ceferiști arțăgoși și bugetari mofluzi. Domnilor, îmi vine să le strig, n-ați priceput nimic. Situația e sub control. Voi vă simțiți bine, ați scăpat de boală, sunteți doar în convalescență un an, dar ce e un an în raport cu veșnicia? Cine să mă audă însă? Pesemne că ăștia n-au televizor, sau dacă au se uită doar la emisiunile lui Prigoană, cu Guță, Salam și Prințesa Ardealului. N-au prins mesajul fortifiant al domnului Boc. Ba da, mă contrazice cineva. Domnul Boc vorbește, după ce a cuvântat mai întâi domnul Băsescu, și la Etno și la OTV și la Taraf. Oamenii au aflat, dar nu sunt acomodați cu ideea de convalescență. Ei vor să se vindece scurt și total, dintr-odată. Ușurel, bătrâneilor! Ușurel șomerilor! Toate la vremea lor.
Reanalizând cuvintele înțelept-tonice ale premierului, mi-am dat seama că și el rămâne un neînțeles. Nici el nu are, ca atâția alți mari conducători ai momentului, un popor care să-l merite. Poporul se comportă în continuare bolnav, mimând sărăcia, șomajul, lipsurile, incapabil să priceapă că se află în con-va-les-cen-ță. Păcat.