Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu e nu doar un caraghios cu cinci cuvinte în nume. Ci și unul căruia i-a intrat un fotoliu de parlamentar drept în fund acum 25 de ani și nu i-a mai ieșit. Freacă menta în parlament încă din 1990, ales de popor. De poporul rus, judecând după comportamentul constant pe care l-a manifestat.
N-ar fi văzut el parlamentul decât în pliantele fotografice, dacă nu era fiul lu’ tac-su. Adică al fruntașului liberal Dan Amedeo Lăzărescu, care era tatăl său vitreg. Cu toate astea l-a trădat și pe el, arătând că, atunci când vine vorba de ordinele pe care le primește, nu are mamă și nu are tată.
În 1990, Opoziția era o plantă firavă. Lovită de toate vânturile aparatului ce aparținea Partidului Comunist, păstrat neatins de Ion Iliescu, Opoziția încerca și ea să-și găsească o identitate. Nu era ușor, în fața unui popor amețit până la tâmpenie de-atâta manipulare. Partidul Național Liberal, alături de Partidul Național Țărănesc și Partidul Socialist abia agonisiseră vreo zece procente la alegerile parlamentare. Persoane ca Ion Rațiu, Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu sau Sergiu Cunescu vorbeau o limbă română cu un accent occidental socotit pe atunci că lovește în valorile neamului nostru.
Și ce credeți că a făcut acest Popescu și Tăricean, în cârdășie cu Dinu Patriciu și alte câteva pușlamale moscovite? A rupt PNL, creând așa-numitul Partidul Național Liberal – Aripa Tânără. O diversiune care a subțiat și mai mult Opoziția.
Ce a învârtit insul ăsta în ultimii ani cam știm. Alina Gorghiu l-a numit, acum trei zile, „berbecul PSD”. Eu l-aș numi anusul politicii românești. Pe la el trece tot ce mai murdar acum în politică.
Și-am scris acest răvaș eu, Narcis Sireteanu, îndopându-mă cu hapuri împotriva grețurilor. Am făcut-o din superstiție. Îi urez acestui anus antipatic să aibă aceeași soartă cu a celorlalți pacienți de frunte ai rubricii noastre. Pacienți cu care să se randevuzeze acolo unde îi este locul.
O să beau o sticlă de șampanie, anusule murdar, când o să fii băgat la pușcărie!
