Ministrul Educației a anunțat, joi, că va fi lansată în dezbatere publică o ordonanță de Guvern care va aduce completări legii educației și va urmări operaționalizarea masteratului didactic, promovarea prin examen în învățământul superior și reglementarea evaluării școlilor doctorale.“Suntem pregătiți pentru a lansa în dezbatere publică o ordonanță de Guvern care să aducă câteva completări Legii educației și nu numai. Va urmări în principal operaționalizarea masteratului didactic, promovarea prin examen în învățământul superior și reglementarea evaluării școlilor doctorale. În privința masteratului didactic, el este prevăzut în Legea educației de mult timp, din 2011, niciodată însă nu a fost pus în practică. Aceste completări pe care le aducem vor face posibilă trecerea la autorizarea/acreditarea programelor respective. Sperăm ca la admiterea din anul viitor să avem în cât mai multe universități oferte legate de masteratul didactic”, a declarat ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, în cadrul unei conferințe de presă în care a prezentat bilanțul activității MEN din primul semestru al acestui an.De asemenea, Valentin Popa a spus că pentru a lucra în învățământ ar fi necesar ca profesorii să aibă un masterat didactic, nu unul profesional.“Din punctul meu de vedere, acest masterat este extrem de important pentru a profesa în învățământul preuniversitar, eu cred că mai degrabă un absolvent are nevoie de masterat didactic decât de un masterat profesional. La fel este și cu doctoratul, eu cred că în învățământul preuniversitar mai degrabă avem nevoie de doctorat în pedagogie decât un doctorat profesional. Din păcate nu avem programe de doctorat în acest domeniu”, a mai adăugat Valentin Popa.Totodată, ministrul învățământului a mai precizat că acest masterat va avea mai multe ore pe săptămână față de masteratele care există în prezent.“Va fi un masterat cu mult mai multe ore decât masteratele care sunt în acest moment în universități. Nu va avea numai 16 ore pe săptămână, probabil va avea 24 de ore. Va îmbina atât componenta psiho-pedagocică, cât și cea profesională. La acest masterat vor fi recunoscute creditile obținute la nivelul întâi al programelor psiho-pedagogice. Absolvenții masteratului didactic vor avea acces la toate nivelele învățământului preuniversitare”, a adăugat ministrul învățământului.Evaluarea școlilor doctorale va fi stabilită după unele reglementări care vor fi introduse în legislație în această toamnă.“Cadrele didactice universitare reprezintă singura categorie de bugetari care nu pot promova prin examen și dorim să introducem o prevedere care să asigure și această posibilitate, dar evident cu respectarea acelorași criterii care sunt prevăzute în momentul de față la concurs pe post. În ceea privește evaluarea școlilor doctorale, cadrul legislativ este ambiguu, se vorbește ba de evaluarea școlilor, ba de evaluarea programelor și vom aduce câteva reglementări astfel încât să putem operaționaliza această evaluare și să trecem imediat, încă din această toamnă, la evaluarea acestor școli, deoarece termenul final este 31 decembrie 2019 și sunt foarte multe școli și programe de evaluare, 217 cred eu”, a declarat Valentin Popa.