Antrenorul echipei Poli Iași, Ionuț Popa, a declarat că este mulțumit de modul în care jucătorii s-au pregătit în cantonamentul de la Băile Felix, care s-a încheiat vineri, și a precizat că dacă va avea puțin noroc în a doua parte a campionatului formația sa nu va avea griji privind retrogradarea.
Vineri, în ultima zi a stagiului de pregătire montană de la Băile Felix, jucătorii de la Poli Iași au susținut testele fizice, iar antrenorul Ionuț Popa a subliniat că rezultatele cele mai bune le-au avut Homei, Sfârlea, Tincu, Miclea, Buta și Cristian Munteanu.
„Cu puțin noroc, nu vom avea grija retrogradării. Gândiți-vă numai la câte puncte am pierdut în tur pe final de meci. A fost un ghinion fantastic. Sper ca în partea de retur rămasă să-și întoarcă Dumnezeu față și spre noi”, a declarat Ionuț Popa.
Tehnicianul formației ieșene a precizat că în proporție de 99 la sută lotul pe care va conta în a doua parte a campionatului este stabilit. „Am adus în această iarnă cinci jucători, care au acoperit posturile deficitare. L-am luat pe slovenul Pecnik, care va juca fundaș stânga. Prin aducerea lui Adrian Ilie ne-am întărit centrul defensivei, la mijloc aveam nevoie de doi jucători și au venit Straton, la închidere, și Bersnjak, în spatele vârfurilor. În atac l-am adus pe Cristea. Aș mai fi vrut un atacant, însă rămâne de văzut dacă vom mai putea aduce pe cineva. La columbianul Leonardo Polo am renunțat deoarece era prea gras, deși avea calități”, a punctat Popa.
După 19 etape disputate în Liga I, Poli Iași ocupă locul 14, ultimul care asigură menținerea în primul eșalon, cu 19 puncte, unul mai mult decât următoarea clasată, UT Arad.






