Popa: Criminalul Gheorghe Vlădan nu a fost niciodată polițist, este un simplu șofer



Gheorghe Vlădan, care a împușcat mortal două persoane și a rănit alte șase în atacul armat de la coaforul din zona Dorobanți, nu a fost niciodată polițist, „individul este un simplu șofer”, a declarat, miercuri, șeful Poliției Române, Liviu Popa.
„În ultima vreme am auzit despre polițistul Vlădan. Acest criminal nu a fost niciodată polițist, nu a avut de-a face cu Poliția Română, este un simplu șofer”, a spus Liviu Popa.
Ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca, a declarat, luni, că „personajul” care a deschis focul la coaforul din complexul Perla este polițist din 2007, angajat din sursă externă.
„E un personaj, că nu pot să îi mai spun polițist, din 2007, angajat din sursă externă. Astea sunt datele până acum”, a spus ministrul Berca.
Potrivit Legii 360/2002, „polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului. Polițiștii provin, de regulă, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului de Interne. Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului de Interne sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului de Interne. Pentru unele funcții pot fi încadrați specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale”.
Autorul atacului armat de la un salon de cosmetică din Dorobanți, Gheorghe Vlădan, a fost arestat preventiv marți seară, pe o perioadă 29 de zile, pentru omor calificat și deosebit de grav și tentativă la această faptă.
Vlădan a tras, luni după-amiază, 11 gloanțe cu un pistol Glock de nouă milimetri cu încărcător de 19, ucigând-o pe soția sa și pe casiera de la coafor și rănind alte șase persoane.
Polițistul Gheorghe Vlădan lucra ca șofer la Centrul medical de diagnostic și tratament Dr. N. Kretzulescu – Policlinica Ministerului Administrației și Internelor, anterior el fiind angajat ca șofer la MAI.
În 1 martie, Florina Vlădan a reclamat la Secția 14 de Poliție faptul că soțul său o amenința, ea precizând că se află în acțiune de divorț cu Gheorghe Vlădan și că acesta deține o armă de foc.