Popa: Am cerut polițiștilor să fie fermi și să folosească armamentul atunci când se impune



Șeful Poliției Române, Liviu Popa, a declarat, marți, că a cerut polițiștilor să fie fermi și să folosească armamentul atunci când se impune, precizând că îi îndeamnă să înlăture teama că dacă vor folosi armele „se va întâmpla nu știu ce” și îi asigură că nu vor trebui să facă multe rapoarte.
„Îi îndemn la fermitate, să înlăture frica și teama că dacă vor folosi armamentul se va întâmpla nu știu ce. Îi asigur că nu vor trebui să facă multe rapoarte”, a spus chestorul de poliție Liviu Popa, într-o conferință de presă în care a vorbit despre cazul de la Mehedinți, unde o polițistă a fost înjunghiată cu un cuțit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce intervenea pentru aplanarea unui conflict, iar un coleg al acesteia a tras cu arma pentru a-l imobiliza pe agresor.
Inspectorul general al Poliției Române, chestorul Liviu Popa, a precizat că încă de la numirea lui în funcție le-a cerut polițiștilor să fie fermi.
„Această fermitate se manifestă în foarte multe moduri, iar pe un palier important este folosirea armamentului atunci când se impune. Armamentul nu a fost dat polițistului pentru altceva. Am avut numeroase întâlniri directe și prin videoconferință în care le-am cerut polițiștilor, în virtutea prerogativelor, să folosească armamentul”, a mai spus Liviu Popa.
Șeful Poliției Române a anunțat că atât polițista rănită în timpul misiunii din localitatea mehedințeană Poroinița, cât și colegul ei care a tras cu arma pentru a-l imobiliza pe agresor au fost avansați de la gradul de agent la agent principal.
Polițista a fost înjunghiată cu un cuțit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea mehedințeană Poroinița, unde mersese să aplaneze un conflict. Un coleg al polițistei a tras cu arma pentru a-l imobiliza pe agresor, acesta fiind împușcat în abdomen și coapse.
Echipajul de poliție a fost chemat, sâmbătă noapte, de un bărbat, în localitatea Poroinița, care anunța că patru indivizi băuți încearcă să îl lovească și să îi vandalizeze autoturismul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, inspector Nicolae Lohon, la fața locului a ajuns un echipaj de la Secția 6 de Poliție Vânju Mare.
„După încătușarea unuia dintre agresori, un alt individ, folosind un corp contondent, a înjunghiat-o pe o colegă, polițistă de 23 de ani. Intenționând să îl imobilizeze un alt polițist a executat un foc în plan vertical, persoana respectivă nu s-a supus somației, intenționând să îl rănească ulterior s-a mai excutat un foc în plan vertical și alte două două focuri asupra sa. În total s-au tras șapte focuri de armă, trei dintre ele rănindu-l pe agresor”, a spus Lohon.
Atât polițista, cât și agresorul au fost operați la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin.