Pop, către profesori: Acesta s-ar putea să fie ultimul meu discurs, ca ministru, în fața dumneavoastră

Liviu Pop, ministrul Educației, a declarat, în cadrul unei dezbateri la care au participat mai mulți profesori, că, în medie, în România, mandatul unui ministru al Educației este de șase luni. „Eu am o lună și jumătate prin 2012, mă apropii ușor de 6 luni”, a declarat Pop, citat de Mediafax.
„În medie, avem cel mai scurt mandat al unui ministru al Educației în Europa. În ultimii 27 de ani, un ministru al Educației a rezistat în România 6 luni. Știu că acesta s-ar putea să fie ultimul meu discurs în fața dumneavoastră, în calitate de ministru. De aceea, stau relaxat și știu că nu am făcut eroare de sistem cum au făcut alții”, a declarat ministrul Educației.
Liviu Pop a făcut declarația la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București unde a participat la dezbaterea cu tema „Libertate prin Educație”, organizată de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat, miercuri, că își va înainta demisia doar dacă grupul PSD-ALDE îi va cere să facă acest lucru, precizând că nu are de ce să recurgă la un asemenea demers dacă solicitarea vine din parte altui grup parlamentar. Declarația ministrului Educației a venit în contextul în care, miercuri, deputata USR Lavinia Abu Ambra i-a cerut să renunțe la portofoliu.

Recomandări

41% dintre adolescenți au consumat alcool în ultima lună, iar un sfert dintre ei au accesat jocuri de noroc

Ministrul Radu Miruță: România va putea relua exploatarea grafitului din Gorj. Statul rămâne beneficiarul licenței