Pop a promis angajaților Oltchim că neregulile sesizate de ei privind firme căpușă vor fi verificate



Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a promis, joi, protestatarilor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, că toate neregulile sesizate de către angajați în privința „firmelor căpușă” din combinat urmează să fie prezentate „organelor statului” care vor face verificări în acest sens.
„În ceea ce privește activitatea combinatului, înainte de luna mai 2012, nu dețin, nu am eu toate informațiile, și, din punctul acesta de vedere, vă pot asigura un răspuns documentat de la experții Ministerului Economiei și ai Ministerului de Finanțe. În condițiile acestea, am cerut reprezentantului dumneavoastră ca luni, la București, să ne aducă un document cu toate neregulile pe care le-ați constatat, cu toate firmele căpusă, toate afacerile în cascadă și toate celelalte și vă asigur că ne vom ocupa de sesizarea organelor statului care trebuie să îi verifice pe cei care au dus Oltchim de pe primul loc în România acolo unde este astăzi”, a declarat Liviu Pop, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a făcut, joi, un apel la salariații Oltchim Râmnicu Vâlcea care protestează în curtea unității să nu transforme „o chestiune economică în una sindicală”, el spunând că speră ca privatizarea combinatului să fie una de succes.
„Eu vă mulțumesc și fac un ultim apel la colegii dumneavoastră pe care vreau să-i văd, cei care sunt în greva foamei, aceea de a nu transforma o chestiune economică într-o chestiune sindicală. Din punctul acesta de vedere, eu cred că până marți vom avea cât mai mulți ofertanți în așa fel încât să avem o privatizare de succes. Miercuri, după ședința de Guvern, indiferent ce se întâmplă marți, vă asigur că voi fi în rândurile dumneavoastră. Eu vă doresc tărie și răbdare, e necesar. Greviștilor foamei le transmit un singur lucru: se pot rezolva problemele de conducere ale unui sindicat și o spune un fost sindicalist, într-un cadru organizat. Am invitat luni un reprezentant al acestora la întâlnirea cu domnul ministru Chițoiu”, a afirmat Liviu Pop.
Întrebat dacă după privatizare la Oltchim va rămâne același număr de angajați, Liviu Pop a răspuns că din caietul de sarcini rezultă că „pe toată perioada de privatizare se păstrează locurile de muncă”.
„Cât privește oprirea protestelor, este decizia dânșilor, până la urmă eu știu un singur lucru: dacă este liniște și pace socială sunt șanse să nu alungăm investitorii și să avem mai multe oferte la privatizare. Din punctul meu de vedere, șansele ca un investitor serios să preia Oltchim sunt foarte mari, sunt 12 companii care au ridicat caietele de sarcini, patru dintre ele fiind cele care au vrut să cumpere în primă fază Oltchim, deci șansele sunt de trei ori mai mari decât pe procedura de privatizare dorită de alții. Cât privește numărul de angajați, din câte știu eu, din caietul de sarcini, pe toată durata de privatizare se pastrează locurile de muncă”, a mai precizat Liviu Pop, după ce a ieșit de la negocierile cu conducerea combinatului și cu reprezentanții salariaților.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, le-a spus, joi, angajaților Oltchim să renunțe la proteste și să meargă, luni, să discute cu ministrul Economiei, oamenii afirmând că vor renunța la proteste doar dacă vor fi semnate demisiile celor 15 directori ai combinatului.
După ce a vizitat secțiile combinatului, Pop a spus că și-a făcut „sânge rău” când a văzut „cum o asemenea bijuterie a ajuns să nu producă”.
„Am văzut secții în care s-au investit zeci de milioane de euro și nu s-a produs nimic (..) Există soluții pentru Oltchim, până luni sperăm să rezolvăm. Totul depinde de negocierile de la Ministerul Economiei. Până la urmă decid dânșii după ce vin banii în cont. Nu e simplu să demonstrezi băncilor că o societate este credibilă”, a afirmat Pop.
El le-a propus angajaților combinatului să încheie greva și să meargă luni la Ministerul Economiei pentru a-și spune nemulțumirile, iar dacă situația nu se va rezolva să reia protestele.
Oamenii i-au răspuns că vor înceta protestele doar dacă vor fi semnate demisiile pentru cei 15 directori ai combinatului.
Consiliul de Administrație (CA) al Oltchim Râmnicu-Vâlcea a respins, marți, cererile de eliberare din funcție a 15 directori ai combinatului chimic, cu excepția celei depuse de Constantin Roibu, care a deținut funcția de director general de 21 de ani.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a mers, joi, la Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde a fost întâmpinat cu huiduieli de cei aproximativ 500 de salariați care protestează în fața pavilionului administrativ al unității, oamenii scandând „Hoții”.
La ora transmiterii acestei știri, ministrul Liviu Pop a încheiat vizita în combinatul Oltchim și întâlnirea cu cei 15 greviști ai foamei și a plecat spre București.
În urmă cu două săptămâni, Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acțiuni deținut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, și a creanțelor Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) și Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.
Ministerul Economiei va negocia cu OMV Petrom, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, o opțiune de cumpărare de active ale rafinăriei Arpechim, exercitabilă de către investitorul desemnat pentru privatizarea Oltchim.
Data licitației pentru privatizarea combinatului a fost stabilită pentru 18 septembrie.
Statul deține, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.
Potrivit celor mai recente date, în acționariatul Oltchim se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) și fondul de investiții Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deține prin Nachbar Services 14,02% din titluri.
Privatizarea Oltchim reprezintă una dintre condițiile pentru aprobarea de către board-ul director al FMI a celei de-a șasea evaluări a acordului cu România.