Ponta:Vom avea creștere economică doar din zona privată;nu renunțăm să creștem salariile bugetarilor



România nu înregistrează, deocamdată, încasări mai mici la buget, dar va putea obține creștere economică doar din zona privată, a declarat, marți, premierul Victor Ponta, care a precizat însă în același timp că Guvernul nu renunță la majorarea în acest an a salariilor din sectorul bugetar.
„O să avem creștere economică și locuri de muncă doar din zona privată, și vă spune asta un social-democrat. O să avem un program de reducere a numărului de taxe inutile care duc la birocrație și corupție și trebuie să ne pregătim pe cât posibil pentru a preîntâmpina efectele negative care vin din evoluțiile în plan european, în special Grecia. Nu vreau să spun că este bine ce se întâmplă, dar comparând cu Polonia, Ungaria, Cehia, țări cu economie mai stabilă decât noi și care suferă aceeași depreciere a monedei, este clar că e un fenomen european”, a spus Ponta.
El a precizat însă din nou că recesiunea nu va afecta creșterea salariilor în sectorul bugetar, iar Guvernul nu va renunța nici la a doua etapă de majorare, programată pentru finalul acestui an.
„Astăzi am avut o discuție cu ministrul Finanțelor și șeful ANAF pe tema încasărilor la buget și, deocamdată, nu sunt probleme. Dacă vor fi probleme de încasări mai mici la buget, vom reduce de al cheltuieli”, a adăugat șeful Guvernului.
Premierul a arătat totodată că datele economice aferente primului trimestru erau cunoscute demult de către autorități și că ținta unei creșteri economice de 1,5% pentru acest an va fi menținută.
„Este important să vedem cât putem ține din această țintă”, a conchis Ponta.
Economia a scăzut cu 0,1% în primul trimestru față de octombrie-decembrie și a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare, evoluția fiind anticipată de analiști, care estimau însă o contracție puțin mai mare, de 0,2-0,3%.
România reintră astfel în recesiune tehnică, situație în care s-a regăsit pentru doi ani și jumătate, în perioada 2008-2011.
Estimările analiștilor plasează creșterea economică din acest an în jur de 1%, sub nivelul prognozat de FMI, de 1,5%.
Economia zonei euro a stagnat în primul trimestru, ca și Produsul Intern Brut al UE, potrivit datelor prezentate marți de Eurostat, surpriză plăcută pentru economiști și piețe, care anticipau intrarea blocului monetar în recesiune.
Economia Bulgariei a stagnat în primele trei luni după o creștere de 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut, iar Ungaria a înregistrat o contracție de 1,3%, după staganre în octombrie-decembrie 2011.
Cehia a intrat în recesiune, cu o scădere de 1% în primul trimestru, precedată de o contracție de 0,1%, iar datele pentru economia Poloniei nu sunt încă disponibile, după o creștere de 1,1% în trimestrul patru din 2011.