Ponta:Parlamentul va adopta, dacă apreciază necesar, rezoluția de susținere a propunerii CE pe buget



Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că Parlamentul va adopta, dacă va considera necesar și util, o rezoluție de susținere a propunerii de buget UE avansate de Comisia Europeană, valabilă pentru toți reprezentanții României.
„Nu e cazul de o hotărâre, dar probabil că Parlamentul, dacă va considera necesar și util, va adopta o rezoluție în sensul celor propuse și de Guvern, și anume să susținem prin toți reprezentanții noștri – aici nu e vorba doar de domnul președinte Băsescu sau de altcineva – să susțină propunerea făcută de către Comisia Europeană și însușită de către Parlamentul European”, a precizat Ponta.
Ședința de plen reunit pentru mesajul premierului a fost convocată pentru marți, de la ora 13.00, urmând ca după prezentarea poziției Guvernului să aibă loc dezbateri cu privire la mandatul de negociere la Consiliul European.