Președintele PSD, Victor Ponta, a precizat, luni, într-o conferință de presă, că se declară învins de tânăra social-democrată care a pozat în Playboy, el apreciind că fiecare poate să facă ce vrea atât timp cât respectă legile și subliniind că nu este vreun apostol al noii moralități.
„Vreau să precizez că un subiect mai important decât deplasarea domnului Băsescu, decât Codul Munciii, decât ședința PDL, a fost cu o domnișoară de la PSD care a pozat în Playboy. Anunț că mă declar învins de domnișoara respectivă. Nu am spus nimica și am văzut că toate energiile proletcultiste s-au mobilizat. Fiecare poate să pozeze unde vrea, poate să fie în ce partid vrea. Mă declar învins”, a spus Ponta.
Întrebat dacă o va da afară din partid, Ponta a negat că s-ar fi pronunțat în acest sens.
„Nu am zis niciodată. Am citit atât de multe lucruri despre ce aș fi zis sau ce aș fi gândit eu încât nu mi-am dat seama câtă energie libertină sau moralistă există în media românească. M-am bucurat. Nu am nicio problemă cu nimeni. Poate fiecare să facă ce vrea atât timp cât respectă legile țării. Nu am comentat în niciun fel, nu am apucat să zic nimic. Ieri, după conferința de presă pe temele economiei UE, singurele întrebări le-am avut drespre domnișoara resectivă. Mă bucur că este un subiect important. Eu mă declar învins și nu vreau să mai ridic niciun fel de problemă de acest gen”, a spus Ponta, după ședința USL.
Întrebat dacă, în consecință, tânăra poate rămâne membru al PSD, Ponta a spus că nu știe și că nu crede că aceasta este o problemă care să-l privească pe președintele partidului.
Ponta a adăugat că regretă că a răspuns, atunci când a fost la Atena, la apelul telefonic al reporterului Gândul, el catalogându-se singur drept „fraier”.
„Regret că la al patrulea apel la Atena din partea reporterului de la Gândul am fost atât de fraier și am răspuns la telefon. Data viitoare o să fiu mai deștept. Învăț din propriile greșeli. Au fost patru apeluri în timpul reuniunii cu primii-miniștri, de la Gândul. M-am gândit că este un incendiu acasă sau că s-a întâmplat ceva. Am crezut că a căzut Guvernul Boc. Îmi pare rău că am răspuns la telefon. O să am grijă data viitoare să nu mai fac. Nu am nicio problemă. Nu sunt nici vreun apostol al noii moralități. Fiecare poate să facă ce vrea atâta timp cât respectă legile”, a mai spus Ponta.
Un pictorial al unei tinere social-democrate din Timiș, apărut la sfârșitul săptămânii în Playboy, a stârnit, recent, reacția președintelui formațiunii, care susține că aceasta ar avea un viitor politic în PDL, tinerii democrat-liberali replicând că Victor Ponta are o atitudine de „cârlan”.
La începutul acestui an, tânăra social democrată Roxana Golban (20 de ani), membră a organizației Timiș, și-a văzut visul cu ochii – a fost aleasă să apară în Playboy, a relatat „Gândul”. „Dincolo de pozele nud, pentru că este balerină, pictorialul – care a apărut la sfârșitul acestei săptămâni – o înfățișează dansând îmbrăcată, pe alocuri, în costum de scenă. Colegii de la organizația locală sunt entuziasmați, apariția fetei în revistă fiind, pentru mulți dintre ei un motiv de mândrie. Elanul lor a fost însă curmat brusc de conducerea centrală a partidului”, se arată în articol.
Victor Ponta a declarat, pentru „Gândul”, că tânăra social-democrată ar avea viitor politic în PDL. „Nu citesc Playboy și habar nu am cine este Roxana Golban. Mă gândesc să o trimitem la PDL, că ăia chiar o să o promoveze. Noi suntem mai socialiști, așa, și nu apreciem frumosul cum o fac cei de la PDL. În PSD nu are viitor această Roxana Golban, dar o trimitem bucuroși la PDL, unde cu siguranță va fi mult mai apreciată”, a fost reacția președintelui PSD când a aflat că tânara social-democrată poate fi admirată în paginile revistei pentru bărbați, potrivit „Gândul”.
După declarațiile lui Ponta, organizația de Tineret a PDL a ținut să reacționeze, într-un comunicat: „OT PDL remarcă din nou că elanul tineresc de «cârlan» al președintelui PSD Victor Ponta se încurcă în fuste, de fapt mai degrabă în frumuseți feminine social-democrate fără fuste, care arată nuditatea psd-istă atât la propriu, cât și la figurat”.
Liderul PSD Victor Ponta a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la reuniunea Partidului Socialistilor Europeni, care a avut loc la Atena.