Premierul Ponta afirmă că deciziile esențiale pentru țară, precum cele privind proiectul Roșia Montană și legea câinilor fără stăpân, trebuie să fie pregătite „tehnic” de Guvern, dar trebuie adoptate de Parlament, în urma unor dezbateri „transparente, democratice și responsabile”.
„Vreau să reiterez angajamentul nostru, acela ca deciziile cele mai importante pentru țară să le pregătim tehnic în cadrul Guvernului, dar evident așa cum văd că se întâmplă în toate țările democratice când e vorba de decizii esențiale pentru țară, să fie adoptate în urma unor dezbateri democratice, transparente și responsabile, în Parlamentul României”, le-a spus Ponta miniștrilor prezenți la ședința săptămânală a Executivului.
El a dat drept exemple în acest sens proiectul de lege privind exploatarea auriferă de la Roșia Montană și proiectul de lege al câinilor fără stăpân, ambele fiind în prezent la Parlament.