Ponta:Dacă Guvernul vine în Parlament cu modificare legislativă de creștere a salariilor o sprijinim



Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că dacă Guvernul Ungureanu va veni în Parlament cu o modificare legislativă privind creșterea salariilor bugetarilor USL va sprijini acest demers „pentru că dau înapoi ceea ce le-a luat Traian Băsescu”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Dacă actualul Guvern Ungureanu va veni în Parlament cu o modificare legislativă privind creșterea salariilor bugetarilor, pentru că este nevoie de modificarea mai multor legi pentru asta, sigur că o vom sprijini pentru că dau înapoi ce le-a luat președintele Traian Băsescu. Dacă vorbim din punct de vedere economic, opțiunea noastră ar fi pentru reducerea contribuției de asigurări sociale la angajator. Este o măsură echitabilă, care se aplică și celor din zona privată, una neinflaționistă. Propunerea lui Băsescu e una neserioasă și demagogică, dacă Guvernul vrea să fie serios și să dialogheze cu noi, putem găsi soluțiile bugetare cele mai bune, prima ar fi reducerea contribuțiilor la asigurări sociale”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la Cluj-Napoca, Victor Ponta.
El l-a acuzat pe Traian Băsescu că „s-a contrazis” când a cerut recuperarea tăierii salariilor bugetarilor de la 1 iunie, în condițiile în care în luna ianuarie „îl certa pe Emil Boc” să nu mărească salariile.
„Deci domnul Boc nu avea, iar domnul Ungureanu are bani? Să fim serioși”, a spus liderul PSD.
El a reiterat faptul că parlamentarii USL ar putea reveni în Parlament doar pentru votarea unor legi importante.
„Am anunțat clar, fie că e vorba despre tratatul de guvernanță fiscală, fie de legea reducerii numărului de parlamentari și votul uninominal, dacă e vorba de proiecte concrete, revenim și le votăm, dar nu revenim la o activitate normală până când Parlamentul nu începe să funcționeze din nou în regulile normale. Adică să nu mai accepte angajări de răspundere, să nu mai accepte blocarea parlamentarilor la moțiunile de cenzură, să nu se mai fraudeze legile, așa cum le-a fraudat Roberta Anastase, să sancționăm traseismul politic”, a afirmat Victor Ponta.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluții ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.
După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au primit anul trecut o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor inițiale ar urma să mai beneficieze de o creștere cu circa 16%.