Ponta:Cererile medicilor sunt legitime și normale,dar trebuie găsite soluții care pot fi și aplicate



Solicitările medicilor și ale celor din sistemul de sănătate sunt legitime și normale, dar trebuie găsită o cale de mijloc între lucrurile dorite și soluțiile care pot fi efectiv aplicate, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta.
„Mi se pare întotodeauna – și am spus lucrul ăsta – că solicitările medicilor și ale celor din sistemul de sănătate sunt legitime și normale, evident că am încredere și au totuși un partener și în ministrul Nicolăescu, și în domnul Arafat, și în noul șef al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate pentru a găsi soluțiile care se pot realiza. Întotdeauna trebuie găsită acea cale de mijloc între lucrurile pe care ni le dorim și lucrurile pe care putem să le facem, Pentru toate aceste măsuri au sprijinul meu”, a spus Ponta.
Joi seara, premierul Ponta a afirmat că așteaptă de la Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor soluții posibile pentru rezolvarea problemei medicilor, arătând că este nevoie de măsuri sustenabile pe termen lung care să nu afecteze creșterea economică, nu de decizii ca în cazul dublării salariilor la profesori.
„Am foarte mare încredere că dialogul între ministrul Nicolăescu, Arafat și Astărăstoae va identifica toate acele soluții care sunt posibile. Lucrurile care nu sunt posibile….dar există toată bună-voința, toată înțelegerea asupra gravității fenomenului”, a spus Ponta.
El a adăugat că orice soluție bugetară trebuie discutată în Guvern, dar cu păstrarea trendului de creștere economică și venituri suplimentare la buget prin reorganizarea ANAF, astfel încât măsurile să fie sustenabile pe termen lung.
„Amintesc că împreună, cred că am fost toți, când am votat dublarea salariilor pentru profesori și după aia tot toți nu am știut cum să facem că nu puteam să le dăm”, a arătat Ponta.
Președintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, a declarat, miercuri, că medicii și restul personalului din sistemul sanitar amenință din iulie cu proteste, greve și chiar demisii, din cauza salariilor mici, a condițiilor de lucru și a modului în care sunt tratați angajații din sănătate în România, Astărăstoae spunând că vorbește în numele tuturor organizațiilor profesionale din sistem.
Personalul medico-sanitar reclamă, în primul rând, salariile mici – echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident și, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist, dar și condițiile de lucru și modul în care este tratat de către autorități și chiar de către unii pacienți.
Prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că acțiunile anunțate de Colegiul Medicilor din România au susținerea organizației sindicale, el precizând că acestea nu sunt împotriva Ministerului Sănătății (MS), ci a celui de Finanțe și a Guvernului.