Ponta:Administrator la Oltchim și privatizare reluată în 6 luni dacă Diaconescu nu plătește



Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim și să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni prețul pe acțiuni, iar în maximum șase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic, a anunțat premierul Victor Ponta, într-o conferință de presă susținută, marți, la Ministerul Economiei.
Executivul va aloca și un împrumut din fondurile de privatizare pentru repornirea combinatului.
Potrivit premierului, numirea unui admnistrator special la Oltchim nu presupune și intrarea companiei în insolvență.
Împrumutul Guvernului ar urma să fie acordat în aproximativ două săptămâni începând cu 1 octombrie, după notificarea Comisiei Europene.
El a precizat că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească prețul pe acțiuni, caz în care acești bani ar putea fi acordați Oltchim pentru funcționarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum șase luni, până la transferul acțiunilor.
„Suntem pregătiți ca, dacă plătește până luni, să discutăm mai departe toate procedurile, legate de investiții, gestionarea portofoliului de datorii și Arpechim. Luăm însă în calcul să nu plătească până luni și atunci suntem pregătiț pentru numirea unui nou management, a unui administrator special pentru a opri contractele păguboase și a discuta cu creditorii privați, precum Electrica și băncile, precum și pentru reluarea activității printr-un sprijin guvernamental ca și capital de lucru din fonduri de privatizare, iar în maximum șase luni, cu consultarea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, să reluăm privatizarea cu un investitor strategic”, a afirmat premierul.
Premierul a citit fragmente din oferta depusă de Dan Diaconescu pentru Oltchim, arătând că acesta s-a angajat să efectueze plata la momentul semnării contractului, dar precizând că acesta nu a îndeplinit până în prezent alte obligații, precum prezentarea noilor administratori și a planului de afaceri.
„Dacă a asigurat în fals că dispune de resursele financiare necesare, acest lucru va atrage răspunderea penală pentru fals în acte oficiale și înșelăciune”, a spus Ponta.
În conferința de presă, șeful Guvernului a prezentat o serie de date legate de istoricul Oltchim și a insistat asupra faptului că situația economico-financiară a companiei a fost deteriorată de-a lungul unui interval în care Guvernul a fost format sau condus de PDL.
El a amintit astfel că din Guvernul care a avizat în 2006 Ordonanța de Urgență 45/21 iunie prin care a fost reglementată privatizarea Oltchim au făcut parte și actualii membrii PDL Monica Macovei, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, ca și fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, și le-a cerut acestora „mai puțină utilizare politică a subiectului”.
Premierul a arătat de asemenea că în perioada 2009-2011, în care Ministerul Economiei a fost condus succesiv de către democrat-liberalii Adriean Videanu și Ion Ariton, în Guvernul Boc, datoriile Oltchim către furnizori au crescut de la 11 milioane lei, în decembrie 2009, la 73 milioane lei, în decembrie 2010, și la 291 milioane lei, în decembrie 2011, în timp ce restanțele către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat au crescut de la 7 milioane lei la 13 milioane lei și, respectiv, la 37 milioane lei.
Datoriile Oltchim către bănci pentru credite nerambursate au crescut de la 500 milioane lei în decembrie 2009 la 552 milioane lei în decembrie 2010. În decembrie 2011, să scadă la 51 milioane lei, premierul Ponta argumentând situația prin faptul că Oltchim nu a mai găsit finanțare pe piața bancară. Datoriile pentru credite bancare pe termen scurt s-au menținut la 500 milioane lei, iar cele pentru credite pe termen lung s-au cifrat la doar 51 milioane lei, premierul argumentând situația prin faptul că Oltchim nu a mai găsit finanțare pe piața bancară pe termen lung.
El a susținut totodată că Oltchim înregistrează în prezent datorii totale de 700 milioane euro, o datorie care crește cu 200.000 euro în fiecare zi.
Premierul a amintit în același timp că firma de consultanță PricewaterhouseCoopers a fost selectată în decembrie 2011 de Guvernul Boc, iar termenul agreat cu FMI și Banca Mondială pentru încheierea privatizării Oltchim a fost aprilie 2012. Până la acest termen însă, procesul de privatizare nu a fost încheiat, iar datoria combinatului către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) a crescut de la 165 milioane euro la 250 milioane euro prin adăugarea de penalități și dobânzi.
În condițiile nerespectării condiției de finalizare a privatizării până în luna aprilie, această obligație a fost tratată în continuare de către FMI ca o acțiune prioritară care trebuie îndeplinită până la reuniunea board-ului de la finele lunii septembrie.
Lipsa unor condiții legate de experiența în domeniu sau alte criterii de calificare impuse participanților la licitație a fost explicată de șeful Guvernului prin faptul că introducerea unor astfel de precondiții ar fi condus la situația în care la licitație s-ar fi prezentat doar acționarul minoritar PCC, astfel că autoritățile române ar fi fost obligate să cedeze pachetul de acțiuni prin încredințare directă.
„Nu ne puteam asuma riscul de a avea un participant, ci trebuia să avem o licitație cât mai deschisă. Consultantul nu a anticipat că va veni o persoană fizică de renume național”, a spus Ponta.
În privința conversiei în acțiuni a datoriilor combinatului către AVAS, premierul a explicat că pentru efectuarea procedurii este nevoie de votul a două treimi din Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), dar că acționarul minoritar PCC a transmis autorităților, încă din 10 august, că va vota împotriva conversiei. În aceste condiții, a arătat Ponta, Ministerul Economiei a propus vânzarea acțiunilor, dar și a datoriilor.
„Sunt convins că un om care a convertit datorii în acțiuni la Marmosim știe foarte bine că nu poți face asta fără două treimi din AGA”, a spus Ponta.
În privința companiei ruse TISE, din grupul Gazprom, premierul a precizat că reprezentanții acesteia au anunțat la 17 septembrie, cu trei zile înainte de deschiderea ofertelor, că nu vor participa la licitație, dar că nu exclud interesul de a continua cooperarea cu Guvernul pentru „o viitoare privatizare sau investiție”.
TISE a depus, în aprilie, o scrisoare neangajantă privind privatizarea Oltchim. La procesul de privatizare, derulat săptămâna trecută, compania rusă nu a mai participat.
Întrebat de jurnaliști dacă are ceva să își reproșeze sau dacă are reproșuri pentru miniștrii săi în cazul unui eșec al privatizării Oltchim, premierul a răspuns că Guvernul „a făcut ce trebuie făcut”, preluând o procedură de la fosta guvernare.
Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.