Premierul Ponta a declarat că în 2014 trebuie „redeclanșată” și „regândită” relația cu Rusia, în termeni pragmatici și economici, și a pledat pentru stabilirea unor obiective de politică economică externă pe care s-a arătat disponibil să le discute cu liderii opoziției, precum Predoiu sau Ungureanu.Ponta a reafirmat, luni, în cadrul unei conferințe a Institutului Aspen România, buna credință și fidelitatea României față de Uniunea Europeană sau de parteneriatul trans-atlantic, dar a arătat că, în relațiile sale economice, România trebuie să țină cont, așa cum nu a făcut între 2009-2012, de faptul că lumea are patru puncte cardinale.În context, premierul a pledat pentru dezvoltarea sau reluarea bunelor relații cu țări din Asia, zona Golfului sau Africa, și a anunțat o regândire a relațiilor cu Rusia. „Asumându-mi toate polemicile politice, da, cred că anul viitor trebuie să redeclanșăm, să regândim o relație cu Rusia. Că o să le spunem că nu mai facem scutul antirachetă? Nici vorbă! O să-l facem! Că nu sprijinim Moldova să se integreze în Uniunea Europeană?! Bineînțeles că o sprijinim! Nu știu dacă o să ne apucăm noi acum, cu forța, să o luăm să o lipim de noi și nu știu dacă asta e ideea cea mai bună. Eu cred că trebuie să-i convingi, nu trebuie să-i iei cu forța pe cei din Moldova, dar acestea sunt obiective și sunt interese naționale pe care nimeni nu le pune sub semnul întrebării. Să ai o relație mai pragmatică, în primul rând economic, cu Rusia, în al doilea rând, sigur, politic, cred că e lucru care nu poate fi decât în beneficiul României, așa cum sunt toate celelalte relații cu țările din afara Uniunii Europene”, a declarat Ponta. El a afirmat că România trebuie să urmeze chiar exemplul SUA sau al statelor UE și să își conceapă un rol pe plan global, astfel încât gradul său de competitivitate să crească.În acest scop, Ponta a arătat că României îi lispsește sau îi va lipsi „doar în 2014” capacitatea de a stabili un set de obiective naționale de poltiică economică externă pe care să le adopte toți liderii politici și să le respecte indiferent de schimbările politice sau de lideri. Ponta s-a arătat dispus să discute un astfel de set de obiective cu lideri ai opoziției, printre care i-a amintit pe Cătălin Predoiu și Mihai-Răzvan Ungureanu. „Cred că există capacități în toate zonele politice. Oricând aș avea încredere să vorbesc aceste teme, să le stabilesc și cu domnul Predoiu, și cu domnul Ungureanu și cu alți lideri de la putere sau din opoziție, pentru că este evident că schimbarea de lideri și de partide în ceea ce privește politica internă ar trebui să se facă cu păstrarea unor obiective de dezvoltare a relațiilor noastre economice internaționale, care, până la urmă, sunt ale tuturor. Nu cred că există diferențe fundamentale, există doar dorința, uneori prea accentuată, de a folosi orice fel de temă în bătălia politcă internă”, a conchis Ponta.