Premierul Victor Ponta a anunțat că va căuta împreună cu miniștrii de Externe și Economiei o soluție de schimbare „radicală”, începând cu 2014, a modului de coordonare a reprezentanților economici și diplomatici în străinătate, arătând că actualul sistem „bicefal” de conducere nu este eficient.
„Vreau ca, împreună cu ministrul de Externe și ministrul Economiei, să găsim o soluție prin care coordonarea activității reprezentanților noștri economici și a celor diplomatici să se schimbe chiar radical. Nu cred că acest sistem bicefal – uneori știu că apar chiar și suprapuneri – este eficient pentru promovarea intereselor economice ale României”, a spus Ponta la reuniunea anuală a diplomației române.
El a precizat că va discuta în acest sens cu cei doi miniștri, precum și cu alte persoane cu experiență în domeniu pentru ca diplomația economică să fie îmbunătățită începând cu anul viitor.