Ponta: Voi discuta în Guvern despre găsirea unei soluții pentru pensiile militare



Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a discutat cu liderii USL și va ridica și la nivel guvernamental, cu ministerele Apărării și Finanțelor, problema pensiilor militare, atât a celor din sistemul de apărare, cât și a celor din sistemul de securitate națională și MAI, pentru a găsi o soluție.
„Există încă o problemă discutată în cadrul USL și pe care o voi discuta la nivel guvernamental, cu ministerul de Finanțe și ministerul Apărării: trebuie să putem să găsim o soluție pentru pensiile militare, atât cele din sistemul ministerului Apărării, cât și cele din celelate sisteme – sistemul de securitate națională și MAI”, a spus Ponta.
El a arătat că, dacă se va identifica o soluție și în această privință, atunci înseamnă că Guvernul său a reușit să îndrepte cea mai mare parte a lucrurilor „nedrepte” făcute de șeful statului, Traian Băsescu, și Executivele creditate de acesta.
„Dacă reușim și acest lucuru, înseamnă practic că am reușit în aceste șase luni de guvernare să îndreptăm cea mai mare parte din lucrurile nedrepte făcute de către președintele Băsescu și guvernele sale”, a spus Ponta.