Ponta: Vineri putem aproba bugetul. Nu va exista nicio taxă sau impozit suplimentar în 2015. Am convenit cu FMI și CE creșterea deficitului bugetar la 1,83% din PIB



Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că s-a ajuns la un acord de principiu pentru bugetul pe 2015, iar vineri va fi aprobat și trimis către Parlament. Guvernul a ajuns la un acord cu FMI și CE pentru ca deficitul bugetar pe care va fi construit proiectul de buget pe anul viitor să crească de la 1,4% la 1,83% pe cash, incluzând o alocare de 0,4% pentru cofinanțarea proiectelor UE, a anunțat premierul Ponta, informează Mediafax.”Practic, vom avea un buget în sumă totală de 238 miliarde lei, din care 225 sunt venituri și 13 miliarde este deficitul de 1,83% din PIB. De asemenea, s-a acceptat de către partenerii noștri internaționali estimarea unei creșteri economice egale cu cea din 2014, de 2,5% din PIB. Pentru proiecte cofinanțate, europene, sunt prevăzute, fiind vorba despre două exerciții bugetare care se suprapun, 2007-2013 și 2014-2020, sume suplimentare de 19 miliarde lei din bugetul de stat și 9 miliarde pentru autorități locale”, a spus Ponta, la finalul discuției avute, marți, cu experții Fondului Monetar Internațional (FMI) și cei ai Comisiei Europene (CE). Premierul a precizat că are acordul FMI și CE pentru toate aceste cifre, inclusiv pentru un deficit bugetar de 1,83% din PIB.



Recomandări

Deputatul AUR Veronica Grosu atrage atenția că România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE din cauza deficitului bugetar foarte ridicat

Deputatul AUR Veronica Grosu atrage atenția că România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE din cauza deficitului bugetar foarte ridicat

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului soluții pentru susținerea creditării companiilor românești și pentru locurile de muncă ale românilor

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului soluții pentru susținerea creditării companiilor românești și pentru locurile de muncă ale românilor

Deputatul AUR Doru Acatrinei solicită demisia premierului Ciolacu pentru lipsa de transparență privind creșterea taxelor și impozitelor din 2025

Deputatul AUR Doru Acatrinei solicită demisia premierului Ciolacu pentru lipsa de transparență privind creșterea taxelor și impozitelor din 2025