Ponta: Videanu, în înțelegere cu fostul director al Oltchim, a fraudat statul cu 500 milioane euro



Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că fostul ministru al Economiei Adriean Videanu, în înțelegere cu fostul director al Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), Constantin Roibu, a fraudat statul cu 500 milioane euro, printr-un împrumut garantat de stat, pentru Oltchim, în 2009.
„Instituțiile statului au fost informate de mai mult timp, de la momentul în care, tot prin încălcarea prevederilor legale și a intereselor naționale, ministrul Videanu, în 2009, în ședințele de Guvern, a promovat un împrumut garantat de statul român de 500 de milioane de euro pentru Oltchim. Atunci, miniștrii PSD s-au opus în timpul ședințelor de Guvern. Imediat după ce PSD a ieșit de la guvernare, domnul Videanu a împlinit procedura de fraudare a statului român, în înțelegere, desigur, cu domnul Roibu și cu ceilalți”, a spus Ponta, răspunzând unei întrebări privind avertizarea sa de către serviciile secrete asupra situației de la Oltchim.
Ponta a spus că, din 2009 până în prezent, instituțiile statului au continuat să fie informate.
„Între timp, instituțiile statului român au fost de mai multe ori informate. Nu știu să vă spun exact ce se întâmplă și dacă pe rolul vreunui Parchet în acest moment se desfășoară sau nu cercetările de rigoare”, a spus Ponta.
El a precizat că intenția Guvernului său era, de la plecarea lui Constantin Roibu – prin controlul pe care îl fac Ministerul Economiei și ANAF – de a pune la dispoziția Parchetului toate datele pentru tragerea la răspundere penală a celor care au fraudat și au adus Oltchim în această situație.
„Răspunderea trebuie să vină și Videanu cu toți ceilalți care au participat la fraudare trebuie să răspundă, cum probabil vor trebui să răspundă și în cazul fraudării Hidroelectica și a celorlalte mari companii românești”, a spus Ponta.
Luni dimineață, Ponta a declarat la începutul ședinței BPN al PSD, la care presa a avut acces, că Videanu, despre care a spus că este „hoțul hoților”, încearcă, în înțelegere politică cu Dan Diaconescu, să acopere fraudele făcute de PDL la Oltchim.
„După cum vedeți, trebuie să reparăm noi toate hoțiile și toate relele făcute de către PDL: cea mai mare hoție, ani de zile de căpușare a Oltchimului de către firmele PDL, sute de milioane de Euro din bani publici băgați de hoțul hoților, domnul Videanu. Ați văzut că cu o zi înainte de licitație domnul Videanu și cu domnul Roibu aranjau cum să facă lucurile la Oltchim și, bineînțeles, în înțelegere politică cu Dan Diaconescu, pentru a încerca să acopere urmele fraudelor uriașe făcute de PDL la Oltchim”, a spus Ponta la începutul reuniunii PSD.
Ulterior, Videanu – președintele interimar al PDL București – a spus că PDL cere demisia Guvernului, spunând că premierul Ponta este „mitoman național” și respingând acuzațiile privind existența unei înțelegeri între el și Dan Diaconescu privind Oltchim.
Totodată, Videanu l-a numit „domnul Bulă” pe Victor Ponta, despre care a spus că este „un personaj politic jalnic”, și dacă vrea să îl vadă pe „hoțul hoților” să se uite în oglindă.
Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.
Contractul nu a fost însă semnat, iar Ponta a anunțat că privatizarea Oltchim va fi reluată anul viitor, el spunând că, după ce se va constata că așa-zisul câștigător nu a avut nici bani, nici intenția de a deveni acționar majoritar, statul va aproba un plan de măsuri pentru combinat.