Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că USL va sesiza Curtea de Conturi referitor la deplasarea pe bani publici a președintelui Traian Băsescu la Helsinki, considerând că șeful statului a utilizat resurse publice în interes propriu, participând la o reuniune de partid la nivel european.
„Am discutat despre activitatea neconstituțională a președintelui Traian Băsescu de sâmbătă, când a participat la o reuniune de partid la nivel european împotriva prevederilor constituționale”, a precizat Ponta, care a arătat că vizita privată a șefului statului a fost plătită din bani publici.
Ponta a precizat că banii cu care a fost plătită vizita lui Traian Băsescu trebuie achitați de șeful statului personal sau de către PDL.
Totodată, Ponta l-a acuzat de „minciună” pe purtătoul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Valeriu Turcan, care a emis un răspuns instituționalizat la sesizarea USL, în care precizează că președintele Traian Băsescu a participat la respectiva reuniune alături de alți șefi de state.
„Răspunsul instituțional al Administrației Prezidențiale, cum că și alți președinți au participat la aceste întruniri, e o minciună. Consultați site-ul oficial al PPE, o să vedeți că Traian Băsescu a fost singurul președinte de țară. Ceilalți nu au participat, nu au cum. Poate președintele Norvegiei participă, dacă vorbim de PDL”, a spus Ponta.
Liderul PSD a precizat că participarea lui Traian Băsescu, din bani publici, fără a avea calitatea de membru de partid, la o întrunire politică la nivel european, este la fel de condamnabilă ca și prezidarea ședințelor de partid ale PDL.
„Nu cred că trebuie să plătim noi din banii noștri agapele președintelui Traian Băsescu sau întâlnirile lui cu Viktor Orban. Poate să și le plătească singur sau din bugetul PDL, care este semnificativ”, a spus Ponta.
Întrebat dacă această deplasare din bani publici poate constitui motiv pentru suspendarea lui Traian Băsescu din funcție, Ponta a spus: „Eu mi-am făcut datoria să vă atrag atenția asupra unui lucru anormal. Restul – mă aduceți din nou în speculațiile obișnuite”.
Președintele Traian Băsescu a participat, vineri seară, la Summit-ul PPE de la Helsinki. Șeful statului participă, de obicei, la reuniunile PPE care preced lucrările Consiliului European, în calitate de invitat.
Președintele PSD, Victor Ponta, l-a acuzat pe președintele Traian Băsescu, pe blog, de încălcarea Constituției, legat de prezența șefului statului, vineri, la Helsinki, la summit-ul Partidului Popular European.
Victor Ponta a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că PSD va adresa Președinției o scrisoare în care va solicita instituției să precizeze dacă deplasarea președintelui Traian Băsescu la Summit-ul PPE de la Helsinki s-a făcut pe bani publici sau din fondurile PDL.
Purtătorul de cuvânt al șefului statului, Valeriu Turcan, a declarat că acuzațiile lui Victor Ponta arată că pentru PSD „să reprezinți interesele României este o încălcare a Constituției”, el precizând că deplasarea la Helsinki a președintelui Băsescu, plătită de la buget, a fost în interes național.
„Declarația acestuia (Victor Ponta – n.r.) arată lipsă de înțelegere a proceselor decizionale la nivel european și a temelor importante pentru România. Deplasarea a fost plătită din banii alocați prin bugetul de stat Administrației Prezidențiale întrucât a fost o deplasare în interes național și nu una în interes privat”, a declarat Valeriu Turcan pentru MEDIAFAX.
El a precizat că invitația a fost adresată președintelui României în calitate de șef al statului și obiectul reuniunii a fost pregătirea Consiliului European din 24-25 martie.
Consilierul prezidențial a mai arătat că pe lângă șefi de stat și de guvern din state membre ale Uniunii Europene, la summit-ul de la Helsinki au fost prezenți și președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, președintele Parlamentului European, Jerzy Buzek.