Guvernul nu continuă programul economico-social început de Cabinetul Boc, ci dimpotrivă, iar cine susține contrariul și se laudă cu rezultatele actuale „nu are foarte multă treabă” și stă la televizor, afirmă premierul Victor Ponta.
„Nu știu cine se laudă acum cu marile rezultate. Eu cred că am preluat și am venit după o guvernare coruptă și incompetentă și dacă – iată, se împlinește un an săptămâna viitoare – am avut niște succese importante, dacă am reușit…că ni se spunea că am continuat ce a făcut Boc, eu nu țin minte, dimpotrivă”, a spus Ponta în ședința de guvern, în fața presei.
El a enumerat mai multe măsuri pe care le-a luat actualul guvern și care arată elocvent, în opinia sa, că actualul Executiv nu continuă traiectoria programului fostei guvernări, precizând în acest context că el a reîntregit salariile și pensiile diminuate în perioada fostei puteri, a deblocat programele europene blocate de foștii miniștri, a plătit subvenții în agricultură și a stopat „jafurile” depistate la Agenția Națională de Administrare Fiscală, Poșta Română, Hidroelectrica și Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate.
„Tot ce jefuia Boc și cu ai lui, noi am oprit, așa încât nu știu exact în ce continuăm. Nu continuăm în nimic, dimpotrivă. Am schimbat lucrurile în bine și asta trebuie să facem de acum încolo”, a spus Ponta.
El a mai adăugat că similitudini de acest gen sunt făcute doar de cine nu are treabă și stă la televizor.
„Discuții la televizor. Cine n-are foarte multă treabă poate să stea la televizor. Noi avem foarte multe lucruri de făcut în continuare și vom fi evaluați după rezultatele nostre la guvernare”, le-a spus premierul miniștrilor prezenți la ședința Executivului.
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la situația economică a României, că „nava e la cheu, în port sigur”, el mulțumind pentru că s-a ajuns aici guvernelor Boc, Ungureanu și Ponta.
„Mi-a fost teamă – și vă pot spune că asta a fost perioada care mi-a dat încrederea că se poate coabita cu Guvernul Ponta – că acest guvern ar fi putut lua măsuri populiste, excesive, care să strice din nou echilibrele, în perspectiva alegerilor din iarnă. N-a făcut-o și de aceea consider că și-a adus contribuția la atingerea rezultatelor de astăzi”, a spus Băsescu.
Luni, președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că președintele Traian Băsescu se ocupă de „rescris istoria”, însă Guvernul Boc rămâne „cel mai incompetent și corupt”, precizând că eforturile USL trebuie concentrate asupra guvernării.
La rândul său, fostul premier Emil Boc a declarat că „primul incompetent” este actualul prim-ministru, „un mincinos și un mare demagog”, care a făcut parte din Executivul pe care îl critică.