Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Bistrița, că este decis să își dedice forțele „pentru a vindeca rănile care despart”, spunând că și-a dat seama, în ultimele zile, că „bătălia nu e așa de ușoară și că răul are foarte multe fețe”, cerând solidaritate, nu discrimare și ură.
Ponta a spus, la ședința festivă de învestire în funcție a lui Emil Radu Moldovan în funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, că și-a dat seama, în ultimele zile, că există în continuare „răutate, neomenie și dorință de răzbunare”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Din păcate, în ultimele zile mi-am dat seama că bătălia nu e așa de ușoară și că răul are foarte multe fețe și că există în continuare răutate, neomenie, dorință de răzbunare. Am venit astăzi (joi – n.r.) ca să vă spun dumneavoastră și o voi face peste tot unde voi merge că sunt absolut hotărât să-mi dedic toate forțele și puterile mele de om tânăr nu pentru a deschide alte răni, ci pentru a le vindeca pe cele care, iată, ne despart și ne-au despărțit până azi noapte chiar. Sunt absolut hotărât să fac tot ce ține de mine pentru a regăsi alături de dumneavoastră sentimentul de solidaritate, nu cel de discriminare și de ură a unei categorii față de alta. Împreună și uniți putem să fim mai buni decât divizați și decât crezând de fiecare dată că distrugerea și eliminarea adversarului poate să ne aducă acea fericire și liniște pe care, de fapt, nu o aduce niciodată”, a declarat Victor Ponta.
Premierul a adăugat că are nevoie ca românii să îi fie aliați în lupta pentru normalitate și pentru a dovedi „că omenia e întotdeauna mai bună ca neomenia, că solidaritatea e mai bună decât ura”.
„Împreună putem fi mai puternici într-o bătălie absolut esențială pentru întreaga țară de a ne regăsi normalitatea, liniștea, respectul, toate acele calități pe care am crezut, în ultimele zile, cu toții că le putem pierde pentru totdeauna”, a afirmat Victor Ponta.
Acesta a adăugat că se află în Bistrița-Năsăud la debutul unei noi administrații „ca un semn de respect și chiar un semn de dragoste pentru județ”.
„Am considerat necesar să fiu prezent și într-adevăr, de dimineață, am avut temeri dacă pot să plec din București, dacă pot veni la Bistrița, așa cum era programat. Am considerat că trebuie să vin aici pentru că sunt mai decis ca niciodată ca să duc până la capăt ceea ce eu consider o luptă pentru normalitate, o luptă pentru revenirea noastră a tuturor, oameni politici sau nepolitici, oameni de dreapta sau de sânga, de o anumită religie sau etnie, o luptă pentru ceea ce ne dorim cu toții, să redevenim o țară în care se poate trăi normal, în care putem să trăim fără să ne urâm, fără să ne șantajăm, fără să ne acuzăm și fără să încercăm, de fiecare dată, să ne plătim polițe și să ne plătim datorii din trecut”, a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a participat, joi, la ședința festivă de învestire în funcție a lui Emil Radu Moldovan în funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, ocazie cu care acesta a depus și jurământul.