Statul român s-a supercentralizat în ultimii ani și o astfel de guvernare nu e eficientă, astfel că o parte din atribuțiile Executivului trebuie transferate regiunilor, fiind un moment propice ca urmare a stabilității politice, crizei financiare și așteptării populației, a declarat premierul Ponta.
Prezent la o dezbatere legată de procesul de regionalizare-descentralizare, primul-ministru arătat că regionalizarea va trebui trecută în viitoarea formă revizuită a Constituției, administrația centrală, care în România are prea multe atribuții, urmând să cedeze o parte din atribuțiile sale regiunilor, județelor sau orașelor.
„Statul român s-a supercentralizat în ultimii ani, poate din cauza crizei, poate din cauza unei anumite filosofii politice, important este că în acest moment o guvernare centrală, supercentralizată, nu este o guvernare eficientă, suficient de responsabilă și de legitimă”, a arătat Ponta.
El a precizat că un astfel de transfer al unor atribuții administrative va conduce la costuri mai mici și la mai multă eficiență, inclusiv în privința atragerii fondurilor europene.
„Nu ne este cerută regionalizarea de către Comisia Europeană sau Uniunea Europeană, dar este salutată această idee. Este o idee salutată de partenrii noștri europeni dintr-un motiv foarte simplu, capacitatea noastră instituțională de absorbție a fondurilor europene”, a declarat premierul, care a adăugat că autoritățile locale au fost cele mai performante în atragerea acestor fonduri.
Ponta a susținut că organizarea în regiuni va asigura o mai mare putere financiară autorităților locale, care traversează acum o perioadă de slăbiciune financiară și trebuie să apeleze la sprijinul financiar al Guvernului.
„În acest zile, ideea de credit bancar este o idee înrobitoare, este o idee dificilă care sporește costurile, care practic stopează de foarte multe ori derularea procedurilor pentru absorbția fondurilor europene”, a afirmat premierul.
El a subliniat că acum este momentul realizării acestei regionalizări, deoarece este o stabilitate politică importantă, există încă o criză economică și financiară departe de a fi rezolvată la nivel european și la nivelul României, dar și pentru stimulentul important al fondurilor europene și starea de așteptare din partea populației.