Premierul Victor Ponta a declarat, marți, în discursul rostit la recepția de Ziua Națională a Franței, că speră ca la sfârșitul anului 2015 să inaugureze împreună cu ambasadorii Franței și Germaniei o placă inscripționată „Spațiul Schengen” la aeroportul Otopeni, informează Mediafax. „Pentru că vorbim de 2015, sper, de data aceasta sper că am mai multe motive să fiu optimist, domnule ambadsador al Franței, domnule ambasador al Germaniei, că împreună, în luna octombrie, vom merge la aeroportul București Otopeni și vom pune o placă pe care să scrie «Spațiul Schengen», pentru că eu cred că România este pregătită să fie, ca membru al UE, membru al Spațiului Schengen”, a spus premierul ViVictor Pontala recepția de la Ambasada Franței, de Ziua Națională a Franței.Premierul a menționat, în discursul rostit în limba franceză, că, din nefericire, anul 2015 a început cu o tragedie, atacul terorist de la revista Charlie Hebdo și a continuat cu o criză a refugiaților din zona mediteraneană, iar războiale din Siria și Ucraina nu s-au încheiat, dar a arătat că „sunt și vești bune”.