Ponta: Șova va pune la dispoziție toate documentele legate de Roșia Montană din ultimii 14 ani



Premierul Victor Ponta a anunțat marți desecretizarea tuturor documentelor legate de proiectul Roșia Montană din ultimii 14 ani, documente ce ar urma să fie date publicității de ministrul Dan Șova, iar în ceea ce privește posibilele despăgubiri a menționat că evaluarea aparține companiei canadiene.
„În 1999 s-a acordat licența de exploatare pentru Minvest, în 2000 aceasta a fost transferată către Roșia Montană. De atunci încoace s-au defășurat negocieri, discuții, o să-l … domnul Șova vă va pune mâine la dispoziție toate documentele din acești 14 ani”, a susținut Ponta.
„Vă punem la dispoziție absolut tot, nu mai e nimic secret în acest moment”, a mai afirmat premierul.
El a precizat că suma eventualelor despăgubiri este invocată în mai multe adrese oficiale de către compania canadiană, „cuprinzând cheltuielile făcute până acum și eventualele pierderi comerciale”.
„Nu pot și nu am de gând să fiu avocatul cuiva care dă în judecată statul român, spun doar că acest lucru probabil că se va întâmpla. (…) Sunt evaluări făcute (asupra eventualelor despăgubiri, n.r.), sunt evaluări făcute de până la două miliarde de dolari calculate de către companie, însă nu vreau să vorbesc eu în numele celor care eventual vor acționa în judecată statul român, eu aș vrea să nu plătim nimic”, a mai spus Ponta.
El a fost întrebat dacă va accepta solicitări de despăgubiri de două miliarde de dolari din partea companiei canadiene.
„Evident că nu se pune problema să acceptăm o asemenea sumă. Ei vor cere în instanță și noi ne vom apăra”, a mai spus Ponta.
De asemenea, premierul a susținut că, în situația în care proiectul privind Roșia Montană nu va fi adoptat în Parlament, licența de exploatare dețină de companie nu se va pune în aplicare.