Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că soluția pentru proiectul Roșia Montană este respingerea în regim de urgență a acestuia la Senat, apoi și la Cameră, adăugând: „Și cu asta, basta!”.
Ponta a spus că, având în vedere pozițiile exprimate de grupurile politice, soluția în cazul acestui proiect este de a fi respins urgent la Senat, iar apoi și la Camera Deputaților.
Premierul a făcut această declarație la sosirea la Parlament.
Președintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că el consideră că proiectul exploatării de la Roșia Montană nu poate fi susținut și, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.
„Doresc să fac o declarație în nume strict personal. Având în vedere calitatea mea de președinte al Senatului, de președinte al PNL, e o declarație care nu angajează strict Senatul și nici PNL. Am un punct de vedere ferm și definitiv conturat în legătură cu proiectul Roșia Montană”, a spus Crin Antonescu.
El a adăugat că va explica de ce și-a conturat un punct de vedere chiar înaintea dezbaterilor din comisiile parlamentare asupra proiectului.
„Cred că proiectul exploatării la Roșia Montană nu poate fi susținut, proiectul fie ar trebui retras (…) Eu cred că trebuie respins”, a precizat Crin Antonescu.
Antonescu a mai declarat că un proiect atât de mare precum cel de la Roșia Montană ar trebui să fie susținut de inițiator, adică de Guvern, el amintind însă că premierul Ponta a spus că va vota împotriva legii, ca deputat.