Ponta: Singura soluție e ca CSM să dea aviz și Băsescu să numească un procuror general



Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că el poate să atace într-un fel sau altul faptul că Daniel Morar nu mai este legal în funcție și că probabil va câștiga, însă, din cauza legilor existente, singura soluție este ca CSM să dea aviz și șeful statului să numească un procuror general.
Întrebat dacă ia în calcul să facă un demers în instanță prin care să atace avizul dat de CSM lui Daniel Morar de prelungire a mandatului la Parchetul General, Ponta a precizat că se va gândi la acest lucru, dar a subliniat că nimeni nu poate să numească pe cineva interimar la această instituție.
„O să mă gândesc. Am primit punctul de vedere al specialiștilor azi noapte târziu, azi l-am studiat, l-am discutat și cu alți specialiști, evident că o să încercăm în continuare să…. Problema e următoarea: eu pot să atac într-un fel sau altul faptul că domnul Morar nu mai este legal în funcție și probabil o să și câștig, dar nu poate nimeni să numească pe cineva interimar. Conform legii doar procurorul general poate, ori nu avem procuror general”, a spus Ponta.
El a subliniat că, din cauza prevederilor legislative existente, singura soluție este ca CSM să dea aviz și șeful statului să numească un procuror general.
„Deci singura soluție este ca CSM să dea un aviz și președintele să numească un procuror general că atunci practic deblocăm toate celelalte probleme”, a spus Ponta.
Laura Kovesi a fost propusă pentru funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), iar Tiberiu Nițu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție.
Propunerile au fost avansate miercuri dimineața de către premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiției, printr-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt Hăineală, i-a răspuns premierului Victor Ponta, ministru interimar al Justiției, la adresa pe care acesta a transmis-o miercuri CSM privind propunerile de numire în funcțiile de procuror general, prim-adjunct și adjunct al procurorului general ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, procuror șef și adjunctul procurorului șef ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
În documentul citat, președintele CSM îi comunică premierului Victor Ponta calendarul și termenele pentru avizarea propunerilor de numire a procurorilor șefi, precum și documentele care trebuie să însoțească aceste candidaturi.