Ponta și Antonescu vor participa la Iași, la manifestările de Ziua Unirii



Liderii USL Victor Ponta și Crin Antonescu vor participa la manifestările oficiale de la Iași, cu prilejul aniversării Unirii Principatelor Române, a anunțat, ieri, primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, care a făcut apel ca evenimentul să nu fie politizat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Gheorghe Nichita, totodată liderul local al PSD, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că șefii USL Victor Ponta și Crin Antonescu au confirmat că vor fi prezenți la Iași, în 24 ianuarie, pentru a participa la manifestările ce vor fi organizate în oraș.
„Am deja confirmare de la Victor Ponta, care a făcut rezervare pentru avion, iar azi (ieri – n.r.) am primit o confirmare și de la Crin Antonescu. Ambii vor veni la Iași, de ziua Unirii”, a spus Nichita.
Primarul Iașiului a precizat că a trimis invitații și președintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc, președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastse, și șefului Senatului, Vasile Blaga, dar că până în prezent nu a primit nici un răspuns.
„Vreau ca aceste acțiuni să nu fie politizate, dar nu putem să nu ținem cont și de realitățile de azi ale străzii. Oamenii sunt disperați și nu putem scoate sărbătoarea Unirii din contextul actual în care se află România”, a afirmat Gheorghe Nichita.
Primarul Gheorghe Nichita anunța, săptămâna trecută, că în 24 ianuarie vor avea ample manifestări în oraș, cu prilejul aniversării Unirii Principatelor Române.
Astfel, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din centrul orașului vor avea loc defilarea militarilor, slujba religioasă și depunerile de coroane.
Imediat după aceste festivități, în zona centrală a municipiului vor fi împărțite participanților 10.000 de porții de fasole cu cârnați, puse la dispoziție de către primărie.
În seara zilei de 24 ianuarie, în Piața Palatului Culturii din Iași este programat un concert susținut de Andra și Marcel Pavel, după care va avea loc un foc de artificii.
Prefectul județului Iași, Dragomir Tomașeschi, declara, marți, că manifestările prilejuite de aniversarea Unirii Principatelor Unirii ce vor avea loc în Iași se vor desfășura normal și că nu se vor lua măsuri speciale, pe fondul protestelor din ultimele zile.
Anul trecut, președintele Traian Băsescu a participat la manifestările de la Iași prilejuite de Ziua Unirii Principatelor, fiind huiduit puternic și fluierat de mulțime atât în momentul în care i-a fost prezentat onorul și a fost intonat imnul de stat, cât și pe parcursul discursului pe care l-a ținut în fața celor peste o mie de persoane.