Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că se va discuta în CSAT referitor la numărul de refugiați pe care îl poate primi România, adăugând că la graniță s-au luat „măsurile necesare”, informează Mediafax.Întrebat dacă a fost stabilită o cotă de refugiați pe care România îi poate primi, Ponta a spus că acest lucru se va discuta în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.”O să avem o discuție în cadrul CSAT, am discutat și cu președintele, ministrul de Interne, vicepremierul este cel care elaborează toate documentele și la final vă anunțăm. Vă pot spune doar un singur lucru, că nu stăm cu mâinile în sân, că suntem pregătiți, însă important este ca deciziile și comunicarea să le facem coordonat”, a declarat premierul, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, după ce a participat la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.Ponta a mai spus însă că nu s-a stabilit o dată pentru venirea în România a primului val de refugiați.”Dacă o să avem CSAT și ne prezintă vicepremierul, ministrul de Interne documentele și le aprobăm, atunci vom comunica. Vreau doar încă o dată să spun că suntem pregătiți”, a mai spus premierul.