Agențiile de dezvoltare regională vor gestiona schema de minimis, nu Ministerul Finanțelor, pentru a se evita situații ca cea de săptămâna trecută, când sesiunea de înregistrare online a IMM-urilor a fost anulată după blocarea site-ului, potrivit premierului Victor Ponta.
„Cred că soluția pe care împreună cu ministrul de Finanțe, domnul Chițoiu, o vom aplica în perioada imediat următoare este să nu mai țină la Ministerul de Finanțe aceste programe și să le dăm la ADR-uri (agenții de dezvoltare regională), cele care au funcționat până la urmă cel mai bine, și nu o să mai avem calculatoare care se blochează și zeci de mii de firme care accesează doar la Ministerul de Finanțe”, a declarat joi Ponta, aflat într-o vizită în județul Călărași, unde a participat la semnarea unor contracte între autoritățile locale și beneficiari de fonduri europene alocate în baza Programului Creșterea Competitivității.
Ministerul Finanțelor a decis ca sesiunea de înregistrare online pentru schema de minimis, derulată la 28 august și reclamată de mai mulți înreprinzători, să fie anulată și reluată ulterior pentru a fi eliminată astfel orice suspiciune cu privire la corectitudinea derulării acestei proceduri.
La 28 august, mai mulți întreprinzători care au încercat să acceseze pagina de internet a Ministerului Finanțelor au reclamat că secțiunea dedicată schemei de minimis în valoare maximă de 500 milioane lei s-a blocat după deschidere, iar la scurt timp procesul de selecție a fost declarat închis, aceștia nemaiputând aplica pentru ajutorul financiar.
Ulterior, ministerul a transmis un comunicat în care arăta că pagina de internet dedicată schemei de minimis pentru IMM-uri a fost accesată de 20.225 de persoane, iar restul celor interesați nu au mai putut intra pe site deoarece limita tehnică a echipamentelor IT „era deja atinsă”.
Guvernul a aprobat, în urmă cu două săptămâni, majorarea bugetului pentru ajutoarele de minimis acordate IMM-urilor care fac investiții, de la 400 milioane lei la 500 milioane lei (125 milioane euro), plata ajutorului efectuându-se până la finele anului 2015.
Statul acordă ajutoare de minimis, în cadrul unei scheme derulate în perioada 2013-2014, de maximum 200.000 euro pentru IMM-urile care fac investiții, pe o perioadă fiscală de trei ani, dacă aceste firme creează și păstrează șapte locuri de muncă pe o perioadă de trei ani de la realizarea investiției, în cazul sumelor de peste 100.000 euro.