Ponta: Salariile directorilor din companiile de stat nu vor mai depăși venitul directorului general



Salariile directorilor din companiile de stat vor fi limitate la nivelul veniturilor directorului general sau al managerului, deoarece există cazuri în care remunerația acestor angajați este mai mare decât cea a directorilor generali, a declarat premierul Victor Ponta.
„Cred că este anormal ca în companiile cu capital de stat, în afară de salariul managerului sau al directorului general care este limitat la nivelul unui secretar de stat, toate celelalte salarii de sub el să fie de zeci, sute și foarte multe sute de milioane de lei. Intenționăm să limităm veniturile celor din societățile comerciale cu capital de stat la nivelul directorului general sau al managerului, pentru că în acest moment știți foarte bine ce s-a întâmplat după decizia Guvernului Boc: directorul general sau managerul are un salariu egal cu al secretarului de stat, iar toți directorii de sub el, uneori zeci și sute de directori, au salarii mai mari decât la cele mai mari companii multinaționale, ceea ce este o șmecherie”, a spus Ponta.
Proiectul de lege care reglementează salarizarea în companiile de stat a fost discutat în ședința de miercuri a Guvernului.
La finalul anului trecut, Executivul a decis să prelungească și pentru acest an perioada de plafonare a indemnizațiilor acordate directorilor generali din companiile de stat la nivelul remunerației unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei. Decizia nu a vizat însă și remunerația angajaților aflați în organigramă sub directorii generali, astfel că s-a ajuns la cazuri în care salariile acestora sunt mai mari decât cele plafonate ale directorilor generali.
În 2009, Guvernul a hotărât ca indemnizațiile membrilor Consiliilor de Administrație din companiile de stat și regiile autonome să fie reduse drastic, la un nivel de 1% din salariul directorilor acestor societăți.
În același timp, salariile directorilor de companii de stat au fost diminuate la nivelul indemnizației unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei.
Ulterior, Guvernul a decis că această plafonare va fi menținută pe întregul an 2010.
Premierul Victor Ponta a anunțat, recent, că Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depășește 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor și numai pentru sectorul bugetar.
Șeful Guvernului a criticat în acest context faptul că tatăl președintelui Camerei Deputaților, Robertei Anastase, încasează din postul de consilier la Conpet un salariu lunat de de 320 milioane lei vechi.