Premierul Victor Ponta a discutat, marți, la Palatul Victoria, peste o oră, cu conducerile companiilor Exxon Mobil și OMV-Petrom, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
Potrivit surselor citate, printre subiectele de interes ale întâlnirii erau explorările de gaze ale celor două companii în Marea Neagră sau privatizarea Oltchim. Întâlnirea cu reprezentanții Exxon Mobil și OMV-Petrom nu a fost anunțată pe agenda publică a premierului Ponta, iar Guvernul nu a dorit să dea detalii despre discuții.
În 22 februarie, OMV-Petrom și ExxonMobil Exploration and Production România au anunțat o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.
Zăcământul a fost descoperit în urma forării puțului Domino-1 de către ExxonMobil, prima operațiune la mare adâncime în largul țărmului românesc, cu o adâncile de peste 3.000 de metri. Domino-1 este amplasat în Blocul Neptun, la 170 de kilometri de țărm, în ape cu o adâncime de aproximativ 930 de metri.
Ministerul Economiei negociază totodată cu OMV Petrom, prin OPSPI, o opțiune de cumpărare de active ale rafinăriei Arpechim, exercitabilă de către investitorul desemnat pentru privatizarea Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Guvernul a prelungit recent cu patru zile, pentru 18 septembrie, data licitației pentru privatizarea combinatului chimic Oltchim.
Conform unui anunț al Administrației Prezidențiale, președintele Traian Băsescu urmează să primească și el, marți, delegația companiilor Exxon Mobil și OMV-Petrom.
Președintele Băsescu a declarat, marți, la Reuniunea anuală a Diplomației Române, că prezența în țara noastră a unor companii americane precum Exxon sau Chevron constituie o dovadă că și partea economică a parteneriatului strategic cu SUA se dezvoltă.