Premierul Victor Ponta a declarat agenției MEDIAFAX că s-a întâlnit, luni, cu Patriarhul Daniel, alături de ceilalți lideri USD, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea și Daniel Constantin, dar și de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, fără a divulga subiectul discuției.Întrebat dacă s-a discutat de o suplimentare de fonduri pentru construirea Catedralei Mîntuirii Neamului, Ponta a răspuns negativ.Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a declarat la rândul său pentru MEDIAFAX că întâlnirea de la Patriarhie face parte dintr-o tradiție în care Patriarhul invită oficialități, inclusiv pe guvernatorul băncii centrale, „la o masă după Paște”.Potrivit consilierului, guvernatorul Mugur Isărescu este invitat permanent la această reuniune, mai ales că BNR a fost cea care, când legea îi permitea, a finanțat refacerea clădirii Patriarhiei.Vasilescu a adăugat că și el a participat la o astfel de reuniune, în perioada fostului Patriarh Teoctist.În urmă cu o lună, părintele Constatin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat că totalul costului aferent lucrărilor de finalizare a Catedralei Mântuirii Neamului până la stadiul roșu-gri, fără tencuială, dar cu geamuri și uși, este de aproximativ 80 de milioane de euro. Referitor la graficul de execuție a lucrărilor, Patriarhia a precizat că, în aprilie 2013, a fost finalizată construirea infrastructurii Catedralei Mântuirii Neamului, iar din toamna aceluiași an au început lucrările la suprastructura acesteia. Edificarea viitoarei catedrale patriarhale se estimează a fi terminată în anul 2016. Potrivit Patriarhiei, în cei trei ani de la începerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, sumele plătite către bugetul de stat, reprezentând impozite și contribuții sociale la salariile lucrătorilor de pe șantierul catedralei, TVA, acciză și alte taxe, au fost în valoare de peste 40 milioane de lei, respectiv 9 milioane euro.





