România a solicitat CE mărirea contingentului de produse importate din Republica Moldova, în principal mere, deoarece statul vecin a luat în calcul existența unor repercusiuni din partea Rusiei și imposibilitatea de a mai exporta mere pe piața rusească, potrivit premierului Ponta și ministrului Agriculturii, informează Mediafax.”Aici, din păcate, este o chestie și politică, pentru că Moldova se gândește că va avea repercusiuni din partea Rusiei, nu va mai putea să exporte mere, de exemplu, și atunci am considerat că este de datoria nu doar a României, ci a Uniunii Europene să ne deschidem piața pentru produsele din Moldova, ca să nu-i lăsăm. Nu va fi un efect mare pentru Europa în ansamblu, însă pentru Moldova este esențial, pentru producătorii de acolo”, a spus Ponta la emisiunea „Viața Satului” a postului public de televiziune.La rândul său, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că solicitarea de mărire a contingentului de produse din Republica Moldova către România a fost transmisă Comisiei Europene (CE) în urmă cu două zile, după o discuție avută de premierii celor două țări, Ponta precizând că este vorba în special de mere.





