România poate obține în cadrul acestui an decontările așteptate din partea Comisiei Europene pentru Mediu și Programul Operațional Regional, dar trebuie să aștepte un acord între Parlament și Comisia Europeană pe Fondul Social pentru a solicita bani pentru POSDRU, a declarat premierul Victor Ponta.
El a prezentat miniștrilor, în ședința de miercuri a Guvernului, concluziile reuniunii organizate marți, la Bruxelles, și la care au participat prim-miniștrii din statele membre ale grupului „Prietenii Coeziunii”.
„Sunt și vești bune, și mai puțin bune. Veștile bune sunt că la Mediu și la Programul Operațional Regional putem obține în cadrul acestui an decontările pe care le așteptăm, vestea proastă este că noi ne-am făcut lecțiile și repornim POSDRU, însă între Parlament și Comisie nu s-a ajuns la un acord privind rectificarea Fondului Social European și suntem în situația în care putem cere bani, dar până nu se ajunge la un acord între Parlament și Comisie încă vor fi dificultăți”, a spus Ponta la începutul ședinței de guvern.
El a adăugat că România are aliați importanți în susținerea poziției sale privind bugetul comunitar pentru 2014-2020, respectiv acordarea unor alocări superioare cu obligația unor modificări care să fie operate anul viitor pentru îmbunătățirea sistemului administrativ și a capacității administrative de absorbție a fondurilor UE. Premierul a precizat totodată că intenția este ca, prin fondurile alocate politicii agricole comune, fermierii români să ajungă la un nivel al subvențiilor și plăților care să ajungă la media Uniunii Europene.