Ponta: România este pregătită pentru Schengen, dar alegerile din anumite țări pot constitui probleme



România este pregătită pentru Schengen, dar alegerile din anumite țări ar putea constitui probleme în finalizarea acestui proces, a declarat premierul Victor Ponta.
„Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a spus și astăzi ceea ce am spus și noi tot timpul: că România este pregătită pentru intrarea în Schengen. Probabil, însă, că situația politică, alegerile din anumite țări, vor constitui probleme în primirea noastră în Schengen”, a spus Ponta, în ședința de guvern, precizând că îi va transmite și președintelui CE, Jose Manuel Barroso, la întâlnirea pe care o va avea, luni, cu acesta, la Bruxelles, că România este pregătită pentru Schengen.
El a amintit că în Marea Britanie există dispute privind deschiderea pieței muncii și a cerut miniștrilor români de Externe și Muncă să se implice în acest caz.
Premierul a adăugat că pentru Schengen contează și „lobby-ul personal” și a apreciat că și președintele Traian Băsescu își va folosi relația sa foarte bună cu Germania.
România îndeplinește condițiile specifice pentru intrarea în Schengen, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, după prezentarea principalelor puncte din raportul MCV.
Un alt purtător de cuvânt al CE a declarat că este imposibil de prevăzut, în momentul de față, o dată privind aderarea la Schengen a României și Bulgariei